Ce este ordinul de protecţie provizoriu. Noile reglementări privind combaterea violenţei în familie permit poliţiştilor să intervină mai rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Violenţa în familie a făcut 128 de victime

Diferit de ordinul de protecţie reglementat din 2012, ordinul de protecţie provizoriu este un instrument care poate fi emis de poliţist de îndată. Un amănunt care ar permite oamenilor legii să intervină mult mai repede în caz de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea victimei violenţei domestice şi să înlăture rapid agresorul din domiciliu.

Introdus în România, ca noţiune, anul acesta, odată cu aprobarea de către Guvern, în februarie, a proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, proiect care în luna iunie a acestui a fost adoptat de Camera Deputaţilor, Ordinul de protecţie provizoriu (OPP) este un instrument complementar Ordinului de protecţie. Se emite de către poliţist de îndată şi are caracter executoriu, fără termen şi fără somaţie, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea Ordinului de protecţie.

Cum se emite şi cum funcţíonează OPP

În primul rând, poliţistul va evalua situaţia la faţa locului şi va întocmi o fişă pe care va trece gradul de risc. Când riscul pentru victimă este crescut sau foarte crescut, poliţistul va emite un OPP.

"După ce poliţistul va emite OPP, documentul va fi confirmat de către procuror, pe baza declaraţilor şi a probelor strânse de către poliţist. Ulterior, procurorul va avea obligaţia să transmită OPP împreună cu toate dovezile existente la dosar către judecător, iar acesta se va pronunţa prin emiterea unui OP”, explică avocatul Raluca Cârstea, Legal Land, citând din comunicatul Guvernului României

Deocamdată noul instrument nu este funcţional. Prevederile referitoare la OPP vor intra în vigoare după aprobarea proiectului de lege, prin decret, de către preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial.

Practic, după intrarea în vigoare a prevederilor amintite, poliţistul va avea dreptul şi obligaţia să se deplaseze la domiciliul victimei, să intre în domiciliu, chiar şi cu forţa, şi să emită un OPP prin care să înlăture de îndată agresorul, chiar dacă agresorul este proprietarul locuinţei

Prin Ordinul de protecţie provizoriu vor putea fi dispuse următoarele măsuri pentru agresor: evacuarea din domiciliu cu interdicţia de a reveni pe toată durata valabilităţii OPP; stabilirea unei distanţe minime de apropiere de victimă (de domiciliu, de locul de muncă, de şcoală, după caz); confiscarea cheilor şi, dacă e cazul, a armelor.

Închisoarea de la o lună, la un an, în cazul nerespectării OPP

OPP şi OP vor fi monitorizate de către poliţişti, nerespectarea măsurilor dispuse prin cele două instrumente constituind infracţiune, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la o lună, la un an.

„În procesul de monitorizare, poliţistul va face verificări permanente prin toate mijloacele în vederea respectării măsurilor dispuse pentru agresor (vizite la domiciliu, culegere de informaţii de la vecini, serviciul victimei, şcoală, după caz). De asemenea, după emiterea OPP, poliţistul se va asigura că drepturile agresorului sunt respectate prin măsuri care vizează informarea corectă cu privire la OPP şi respectiv îndrumarea şi orientarea către un serviciu social specializat pentru găzduire şi consiliere”, mai arată avocatul Raluca Cârstea.

Brăţară electronică pentru agresor

Pentru agresor, se introduce obligaţia de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere (brăţară electronică) dacă: acesta a fost obligat să păstreze o distanţă minimă determinată faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de rude ale acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate sau dacă i-a fost interzisă deplasarea în anumite localităţi ori zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic.

„Utilizarea sistemului de supraveghere electronică va fi posibilă dacă victima şi, după caz, membrii familiei acesteia îşi exprimă acordul de a purta un astfel de sistem care permite verificarea respectării obligaţiei agresorului.Regimul juridic al sistemului de supraveghere electronică utilizat pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie va fi stabilit ulterior, prin lege”, concluzionează avocata.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite