Ce fructe şi legume poţi aplica pentru calmarea pielii afectate de arsurile solare. Partea folositoare din cartof

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susă foto: SfatFarma
Susă foto: SfatFarma

Expunerea excesivă la soare, în afara intervalelor recomandate de medicii dermatologi, provoacă reacţii inflamatorii cutanate, clasificate ca arsuri de gradul I.

Simptomele arsurilor provocate de radiaţiile ultraviolete apar, de obicei, la cateva ore de la expunere si includ durere, inroşirea pielii si, ocazional, aparitia unor băşici cu lichid.

Pentru calmarea lor, există o serie de produse farmaceurice şi cosmetice, însă şi remedii naturiste la care putem apela (de regulă, doar  când vorbim de arsuri uşoare pentru că în cazuri grave, este indicată consultarea medicului).

Tratamente naturiste pentru arsurile solare presupun folosirea unor plante cu proprietăţi antiseptice, taninoase sau din specii care, prin activarea circulaţiei la nivelul ţesuturilor lezate, grăbesc vindecarea.  Muşetelul, coada şoricelului, gălbenelele, menta, sunătoarea sunt doar câteva dintre plantele medicinale benefice în astfel de cazuri

Este bine de ştiut că nu doar plantele au efect de calmare a arsurilor solare, ci şi unele fructe sau legume. Caisele, căpşunele şi cartoful sunt cele mai eficiente

"Zdrobim cu mixerul două-trei caise fără sâmburi, iar pasta rezultată o aplicăm pe arsurile provocate de expunerea la soare. Caisele calmează înflamaţia şi usturimea, vindecând mai rapid pielea”, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea, administratorul site-ului  infuziedesanatate.ro.

Şi căpşunele sălbatice zdrobite şi folosite sub formă de cataplasmă, au acelaşi efect. 

Când vine vorba de cartof, pentru calmare arsurilor solare folosim sucul. 

„Se ia un cartof, se spală, se curătă şi se dă pe razătoarea mică, apoi se stoarce bine într-un tifon. Sucul din cartof, aplicat pe pielea afectată, are un efect antiinflamator, calmant”, mai spune Elena Badea.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite