Ce beneficii are mersul pe trotinetă. „Pe copii îi învaţă cum să-şi folosească greutatea corpului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mersul pe trotineta contribuie şi la arderea caloriilor FOTO: Pinterest
Mersul pe trotineta contribuie şi la arderea caloriilor FOTO: Pinterest

Dincolo de partea distractivă, mersul pe trotinetă are, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, multiple beneficii pentru sănătate.

După cum precizează kinetoterapeutul Claudia Marinescu, ”mersul pe trotinetă, indiferent că este vorba de copii de 4-5 ani sau de adulţi, necesită o bună coordonare a corpului, în special pentru menţinerea echilibrului. Practic, mersul pe trotinetă ajută, cu precădere în cazul celor mici, la îmbunătăţirea echilibrului. În plus, îi ajută pe copii să înveţe cum trebuie să îşi folosească greutatea corpului pe trotinetă”.

Conform mai multor studii realizate de către universităţi din Marea Britanie în perioada 2010-2015, o persoană care merge cu trotineta timp de o jumătate de oră, la o viteză medie de 6 kilometri/oră, va consuma cel puţin 150 calorii.

În cazul adulţilor, mersul constant pe trotinetă, adică cel puţin de două-trei ori pe săptămână câte 30 de minute, ajută şi la arderea şi mai multor calorii.

”Când mergeţi pe o trotinetă, impactul asupra corpului dumneavoastră este unul scăzut, astfel încât ritmul cardiac rămâne la aproximativ două treimi din potenţialul sau maxim, nivel la care corpul dumneavoastră începe să arde grăsimile pentru a primi combustibil”, mai adaugă Claudia Marinescu.

Mai trebuie spus şi că mersul pe trotinetă îmbunătăţeşte sistemul locomotor în cazul copiilor. Şi, ca rezultante indirecte, mersul pe trotinetă contribuie şi la creşterea creativităţii şi încrederii copiilor.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite