Casa în care s-a născut generalul Vasile Milea va fi transformată în muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape două luni, casa părintească a generalului Vasile Milea din comuna argeşeană Lereşti a fost scoasă la vânzare de către moştenitorii acestuia pentru suma de 80.000 de euro. Primăria Lereşti intenţionează să o achiziţioneze şi să o transforme în casă memorială, numai că deocamdată este un impediment legat de preţul prea mare cerut de rudele generalului.

În preţul de 80.000 de euro, alături de casa unde s-a născut generalul Milea, mai sunt incluse o casă mai nouă, precum şi peste 3.000 de metri pătraţi de teren. După cum ne-a precizat Marian Toader, primarul comunei Lereşti, ”Nu avem atâţia bani de la bugetul local pentru a plăti casa. Cele două fete ale generalului Milea sunt de acord să doneze partea din casă ce le aparţine (o treime), mai sunt discuţii cu celelalte două treimi din casă, ce aparţin surorii generalului, care locuieşte în Braşov. Vom lua legătura în următoarele săptămâni cu sora domnului general pentru a încerca să găsim o soluţie cât mai repede. Sperăm să transformăm locuinţa în casă memorială până la sfârşitul acestui an. Ne gândim şi la varianta găsirii unui sponsor care să achiziţioneze casa şi apoi să o doneze Primăriei Lereşti. Dorim să facem un circuit turistic în care să includem şi această casă”.

Casa în discuţie este cea în care s-a născut şi a copilărit generalul Vasile Milea şi are 70 de metri pătraţi. În respectiva casă, ce a fost totuşi renovată în 2008, nu mai locuieşte nimeni de aproape 20 de ani. La Lereşti, unde este îngropat generalul, există deja un Muzeu al Satului din care un colţ va fi dedicat chiar lui Vasile Milea.

În decembrie 2014, cînd s-a împlinit un sfert de veac de la evenimentele din decembrie 1989, familia generalului Vasile Milea, cu sprijinul autorităţilor locale din comuna Lereşti, a montat în faţa casei părinteşti a acestuia o placă comemorativă. În toamna anului 2014, generalul Vasile Milea a primit titlul de Cetăţean de Onoare, post-mortem, al comunei Lereşti.

Misterul morţii generalului Milea, încă neelucidat

image

Născut la Lereşti în 1927, generalul Vasile Milea a fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1980-1985) şi ministru al Apărării Naţionale (1985-1989).

În noaptea de 21/22 decembrie 1989, generalul Vasile Milea a comandat personal acţiunile militare de reprimare a protestelor din zona Piaţa Universităţii - Hotel Intercontinental.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 09,30, când victoria revoluţiei devenise limpede şi după o întâlnire cu Nicolae Ceauşescu (la ora 08,00), Vasile Milea s-a sinucis în sediul Comitetului Central al PCR (potrivit informaţiilor oficiale), împuşcându-se cu un pistol în zona inimii (în jurul orei 9:30). Decesul a survenit în jurul orei 14 la Spitalul Elias.

Generalul Vasile Milea a fost înmormântat cu onoruri militare la 30 decembrie 1989 conform propriei dorinţe în faţa bisericii din comuna natală Lereşti din judeţul Argeş. La înmormântarea sa a participat un număr mare de soldaţi şi generali. Inima sa a fost pusă într-un borcan cu formol îngropat şi el în criptă.

La 30 martie 2004, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a redeschis ancheta judiciară pentru stabilirea împrejurărilor în care a decedat generalul Milea, ca urmare a unor informaţii apărute în presă, în legătură cu împrejurările decesului. Secţia Parchetelor Militare a reluat reaudierea martorilor din perspectiva elementelor noi apărute.

La 12 mai 2005, rămăşiţele sale pământeşti au fost exhumate pentru a se stabili traiectoria glonţului care a provocat moartea generalului, urmând să se clarifice dacă este posibil ca acesta să fi fost ucis.

Rezultatele necropsiei nu au fost concludente. După cum declara la vremea respectivă directorul Institutului Naţional de Medicină Legală, prof. dr. Dan Dermengiu, "cadavrul era total scheletizat. Am prelevat eşantioane din oase pentru examinări hispatologice şi criminalistice. Din ceea ce am văzut până acum nu reiese nimic nou faţă de expertiza precedentă. Mai precis, descrierile făcute la data decesului corespund cu ceea ce am găsit şi noi acum. Glonţul nu a trecut prin coastă, ci există doar o scrijelire".

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite