Care este regimul bunurilor dobândite împreună de concubini

Legislaţia din România nu recunoaşte concubinajul ca formă de convieţuire, însă nimic nu împiedică un cuplu necăsătorit să locuiască şi să dobândească bunuri împreună sau să contracteze datorii.

După cum precizează avocatul Cristina Leţu, „bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părţi, în cazul în care se face dovada că între concubini a existat o convenţie, fie ea şi tacită, în acest sens, astfel că proporţia fiecăruia de contribuţie este stabilită extrem de precis”.

Spre deosebire de regimul comunităţii aplicabil soţilor, în cazul bunurilor dobândite de concubini se va lua în calcul fiecare bun în parte; de exemplu, în cazul în care se achiţionează un obiect de mobilier şi concubinii au contribuit în proporţie egală, atunci tot în această proporţie vor avea dreptul să ia în cazul partajului.

„În cazul în care un bun dobândit nu poate fi partajat în natură şi foştii concubini nu se înţeleg în caz de partaj, atunci acesta poate fi vândut şi suma de bani obţinută va fi împărţită conform cotei de contribuţie ce-i revine fiecăruia”, mai spune Cristina Leţu.

Spre deosebire de soţi, oricare dintre concubini, în calitate de proprietar comun, poate să facă acte de folosinţă asupra bunurilor dobândite, numai în măsura în care nu aduce atingere folosinţei concomitente a celuilalt proprietar şi nu schimbă destinaţia bunurilor respective.

„Actele de dispoziţie (precum vânzarea, de exemplu) a bunurilor dobândite în timpul concubinajului pot fi făcute doar cu consimţământul celuilalt coproprietar. Se întâmplă ca cei doi concubini să dobândească, prin contribuţie comună, un imobil şi, ulterior, să se căsătorească, situaţie în care este valabilă convenţia soţilor ca de la data încheierii căsătoriei bunul să devină comun în devălmăşie şi nu în proprietate comună pe cote-părţi”, adaugă avocatul Cristina Leţu.

O altă situaţie ce poate să apară în cazul unui concubinaj este aceea în care un bun este dobândit de cei doi parteneri de viaţă, însă în actul de achiziţie figurează numai unul dintre ei; în această ipoteză, contribuţia celuilalt partener fiind o situaţie de fapt poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori.

Concubinii, spre deosebire de soţi, nu au vocaţie reciprocă la moştenirea celuilalt, însă nimic nu îi împiedică să lase un testament prin care să-l instituie moştenitor pe partenerul său.

Deoarece bunurile dobândite de oricare dintre concubini anterior stării de concubinaj rămân bunuri proprii ale persoanei respective, urmaşii, copiii din prima căsătorie, în cazul decesului unuia dintre parteneri, au dreptul la cotă parte din bunurile cuprinse în masa succesorală rămasă ca urmare a decesului.