Brezaia, obiceiul special de Crăciun păstrat de secole la graniţa între Transilvania şi Ţara Românească

Colindatul cu Brezaia s-a păstrat cel mai bine în zona Rucăr FOTO: arhivă profesor Tiberiu Tudor Vlad

În patru comune argeşene s-a conservat de secole obiceiul Brezaia, o formă de colindat complexă, cu măşti zoomorfe şi costumaţii speciale. Am vorbit despre acest obicei cu Sorin Mazilescu, etnolog şi profesor la Universitatea Piteşti, şi cu Tiberiu Tudor Vlad, coordonatorul grupului folcloric ,,Brezăiaşii Rucărului”.

După cum spune etnologul Sorin Mazilescu, ”În Rucăr, vestimentaţia Brezaiei, şi a Moşului subliniază opoziţia faţă de realitatea cotidiană: basmalele pentru veşmântul Brezaiei, obţinute de la femei şi mai ales de la casele cu fete mari, nu sunt confecţionate în casă, ci sunt basmale de mătase, cumpărate din târg. La rândul său, Moşul se încalţă cu cizme şi pantaloni negri (ceilalţi locuitori ai satului având pantaloni de dimie albă), iar în cap pune o bucată de lemn care are faţă de om; sprâncenele şi mustăţile sunt făcute din lână, dinţii din bucăţi de tablă, iar pe spate îi atârnă o piele de capră neagră. De şoldul stâng îi atârnă o sabie de lemn cu teacă, un pieptăn, o oglindă de lemn cu care se dichiseşte din când în când; el ţine în mână un săculeţ de cenuşă legat cu o aţă de un băţ de lemn cu care dă în copii şi în oamenii mari, zicând că le dă cheltuială sau arvună. Masca din faţă cu pielea de capră se numeşte şi hârcă”.

În partea de sus, Brezaia are un cioc de lemn ca pliscul raţei, al cărei maxilar de jos este mobil şi plescăie ori de câte ori este tras de sfoară de mâna brezăiaşului. Deasupra ciocului se pune un cap de vulpiţă, iar dedesubt părţii mobile a ciocului se pune o coadă de vulpe aceste adaosuri având rolul de a spori elementul comic al măştii. Deşi este astfel ,,gătită”, Brezaia nu vorbeşte nimic, numai se ia după trecători şi începe să ciocănească, dând a înţelege că trebuie a i se plăti. Banii ce i se dau îi primeşte printr-o deschizătură aflată sub cioc.

Coordonator al grupului folcloric ,,Brezăiaşii Rucărului”, profesorul de istorie Tiberiu Tudor Vlad precizează: ”Brezaia este de fapt o mască de structură compozită, ce reuneşte înfăţişări dintre cele mai diverse: animaliere, de pasăre, umane şi –trebuie subliniat pentru tipul de mască din Rucăr-inducând ideea unei creaturi acvatice sau de reptilă-“basmalele”ce alcătuiesc veşmântul Brezaiei sunt aşezate ca solzii la un peşte. Policromia şi amestecul de trăsături precum şi figurarea cuplului arhetipal Brezaie-Moş constituie alături de alte componente din structura de ansamblu a colindului, o probabilă reprezentare a disoluţiei şi totalizării în haos ce preceda ciclic eterna naştere a lumii şi timpului în forme strălucitoare, deosebite”,

Colindatul cu Brezaia se desfăşoară numai în noaptea de Crăciun

O particularitate a acestui obicei este aceea că, după cum subliniază şi etnologul Sorin Mazilescu, ”colindatul cu Brezaia se desfăşoară numai în noaptea de Crăciun, până a doua zi, la răsăritul soarelui, celelalte apariţii ale măştii, fără a mai fi asociate cu colindul, înregistrându-se în zilele următoare, ca plimbare prin sat, în alaiul parodic al copiilor care o îndeamnă: „Brezăiţa moşului, / Pe valea cocoşului, / Nu te da, / Nu te lăsa, /Că mă leg de hârca ta!". Ultima apariţie avea loc a treia zi de Crăciun, la hora satului, a cărei organizare revine de asemenea cetei de flăcăi: „A treia zi de Crăciun, se face o horă mare la care iau parte toţi flăcăii şi toate fetele. Brezaia moare, Moşul o jeleşte şi după aceea e dusă pe braţe mai departe, să fie îngropată", praznicul de îngropare constând în petrecerea de la cârciuma satului. În ziua de azi, instituţia horei satului şi a rosturilor ei ceremoniale din sărbătoarea Crăciunului au fost treptat destructurate, iar moartea rituală a măştii şi învierea ei au devenit secvenţe ludice, distractive, din evoluţia sa cu ceata de colindători pe la fiecare casă, ele reprezentând, se pare, contaminări cu scene din jocul Caprei - obicei de Anul Nou întâlnit în satele sudice de deal şi câmpie, din Muscel şi Argeş”.

”Ca încadrare tipologică generală, Brezaia face parte din categoria jocurilor animaliere cu măşti, acestea fiind prezente într-o multitudine de variante pe tot cuprinsul ţării. Este posibil să se fi realizat un transfer prin aculturaţie din Transilvania, Rucărul fiind vreme de secole, vamă între Ţara Românească şi Transilvania. Este un obicei de patrimoniu naţional atât ca localizare-comunele Podul Dâmboviţei, Rucăr, Dragoslavele-cât şi ca text, mască, secvenţializare ludico-ritualică. Originea lui este de asemenea foarte greu de stabilit ca localizare temporală, obiceiul datând din negura vremurilor”, spune Tiberiu Tudor Vlad.

Colindătorii -tineri în număr de 15-20 cu vârsta cuprinsă între 15-20 de ani-sunt obligatoriu îmbrăcaţi în costume populare, şi poartă pe umeri cojoace miţoase mari şi grele. ”Costumaţia grupului de colindători, respectă tradiţia comunităţii, iar în cazul Brezăii, flăcăii au toţi cioareci de dimie albă, vestă simplă neagră, cămaşă tradiţională specifică zonei Muscel, chimir negru sau maro, căciulă de miel negru, şi ghete de regulă negre. Lăutarii au saxofon, tobă, vioară şi acordeon. Colindul atât ca text cât şi ca melodie, este adaptat diferitelor persoane, şi mai ales stării lor sociale”, adaugă Tiberiu Tudor Vlad.

Măştile zoomorfe, jocul ritual dar şi costumaţia brezăiaşilor sunt elementele care indică provenienţa păgână a acestei manifestări. ”După cum se manifestă, Brezaia poate fi socotită un şi un fel de teatru popular, dar net inferior la acest capitol în comparaţie cu capra”, spune Tiberiu Tudor Vlad.