VIDEO FOTO Bătaie în şcoală. Trei liceeni din Argeş au ajuns la spital după ce s-au lovit cu scaunele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase elevi de la Grupul Şcolar Auto din Curtea de Argeş s-au bătut, în această dimineaţă, în incinta şcolii. Tinerii şi-au împărţit pumni, după care, unul dintre ei a rupt picioarele de la un scaun şi a lovit în stânga şi dreapta, lovind pe unul dintre ei, în cap.Spiritele s-au încins în urma unor discuţii purtate pe reţelele de socializare, în acest week-end.

Conflictul a avut loc, în această dimineaţă, în incinta Grupului Şcolar Auto din Curtea de Argeş. Şase tineri au încins o bătaie zdravănă, ceilalţi elevi uitându-se iniţial la ei, cum îşi impart pumni. Când gluma s-a îngroşat şi un adolescent a  rupt picioarele de la scaune şi a lovit pe unul dintre ei în cap, disperaţi, elevii care asistau, au  fugit către cancelarie, dar pe drum s-au întâlnit cu unul dintre profesori, care de altfel, a calmat şi spiritele. Scenele au fost surprinse pe camerele de supraveghere de pe holul liceului, ceea ce îi va ajuta pe anchetatori să facă lumină în acest caz.

Neinţelegerile dintre cele două grupuri au apărut în urma unor conversaţii avute pe facebook, la sfârşitul săptămânii trecute. Astăzi, când au mers la şcoală, au vrut să regleze conturile. Toţi cei care s-au bătut sunt elevi la Grupul Şcolar Auto , în clasele a XI-a, şi au vârste cuprinse între 17 şi 18 ani. În urma încăierării, trei elevi au fost răniţi, unul dintre ei având capul spart. La liceul au ajuns echipaje de la Ambulanţă, tinerii fiind transportaţi la Spitalul din Curtea de Argeş. Unul dintre ei a fost diagnosticat cu traumatism cranio cerebral, iar plaga i-a fost suturată. ”Starea celor trei tineri este stabilă. Nu au necesitat internare.”, a spus doctorul Ionela Dăneţ, directorul Spitalului Curtea de Argeş.

În timp ce îşi ştiau odraslele la orele de curs, acestea încingeau o bătaie pe cinste. Părinţii celor implicaţi în scandal au fost anunţaţi de incident de către directorul şcolii şi au mers  într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat. ”Copilul meu este ţigan şi de-asta râdeau toţi de el, nu-l lăsau să intre în şcoală, mereu venea acasă şi îmi spunea că îl şicanează”, a spus Eleonora Puiu, mama unui dintre elevii bătuţi. De asemenea, trei agresori au fost duşi la poliţie şi au dat declaraţii, pentru a se stabili cu certitudine cine se face vinovat. ”Cercetările continuă în acest caz. De menţionat este faptul că numărul infracţiunilor comise în rândul elevilor este în creştere şi tocmai de aceea vom organiza acţiuni de prevenire.”, a spus comisar şef Ionel Ispir, şeful Poliţiei Argeş.

Şi inspectoratul şcolar a demarat o anchetă în acest caz.Tocmai de aceea, în această după-amiază, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş a mers la liceul cu pricina pentru a sta de vorbă cu conducerea, dar şi cu elevii. ”În funcţie de rezultatul anchetei vom lua măsurile care se impun şi anume, fie scăderea notei la purtare, fie exmatricularea, în funcţie de garvitatea faptei.”, a precizat Florin Gardin, şeful ISJ Argeş.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite