Autostrada Sibiu-Piteşti, întârziată de indolenţa unor primari şi birocraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numeroşi proprietari de pe tronsonul cinci al autostrăzii, care se termină în centura Piteştiului, nu au fost deocamdată identificaţi FOTO: Denis Grigorescu
Numeroşi proprietari de pe tronsonul cinci al autostrăzii, care se termină în centura Piteştiului, nu au fost deocamdată identificaţi FOTO: Denis Grigorescu

Deşi programate să înceapă în prima parte a lunii mai, lucrările la tronsonul cinci (Curtea de Argeş-Piteşti) al autostrăzii Sibiu-Piteşti ar putea fi întârziate din cauză că aproape o sută de proprietari ale căror terenuri de pe traseu au fost expropriate nu au fost încă identificaţi pentru a fi despăgubiţi.

Prefectul Emilia Mateescu s-a întâlnit de două ori în luna martie cu primarii de la Bascov, Merişani şi Băiculeşti, comune aflate pe traseul autostrăzii, şi este revoltată de lipsa de reacţie a primarilor, care nu au identificat zeci şi zeci de persoane care trebuie despăgubite pentru exproprieri. Fapt ce ar putea duce la întârzierea începerii lucrărilor la viitorul tronson cinci al autostrăzii. Conform graficului, lucrările ar trebui să înceapă în prima parte a lunii mai.

„Sunt probleme privind plata exproprierilor, mai precis identificarea persoanelor care trebuie să primească despăgubiri pentru exproprieri. Sunt multe terenuri aflate de o parte şi de alta a viitoarei autostrăzi pentru care oamenii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, însă aceştia nu ştiu, pentru că nu i-a informat nimeni de la primăriile respective. Primarii mi-au precizat iniţial că nu au identificat respectivele persoane, fapt ce mi se pare inadmisibil. După ce am discutat cu ei de mai multe ori, cei trei primari şi-au arătat disponibilitatea de a căuta respectivele persoane şi bineînţeles să le facă şi titluri de proprietate”, ne-a declarat prefectul Emilia Mateescu.

Am întrebat-o pe Emilia Mateescu de ce nu au fost specificaţi defalcat şi proprietarii atunci când s-au făcut listele cu loturile de teren de expropriat. „S-a modificat Legea exproprierii. Cei de la CNAIR au identificat loturile, iar acolo unde nu au cunoscut proprietarul au scris „neidentificat”, urmând a fi identificat ulterior. Ei au mers mai departe cu intabularea tronsonului, însă procedura se opreşte când nu sunt toţi proprietarii identificaţi. De aceea trebuie acum găsită fiecare persoană pentru a face planurile parcelare, cerute obligatoriu când e vorba de un proiect cu fonduri europene”.

„Este un cerc vicios administrativ”

Prefectul de Argeş mai spune că primarii celor trei comune i-au promis că se apucă de treabă: „Nici nu ştiau cum să facă actele pentru terenurile cu proprietari încă neidentificaţi. Le-am promis că îi voi ajuta cât de mult pot”.

Primarii trebuie în mai multe cazuri să elibereze doar nişte adeverinţe ca să se avizeze planurile parcelare. Sunt şi situaţii în care primarii respectivelor comune trebuie să emită titluri de proprietate, în care sunt zone necooperativizate sau în care se pot face titluri de proprietate în baza unui ordin emis de prefect.

emilia mateescu prefect arges

„Este urgentă această problemă. Tronsonul este prioritate de gradul zero pentru mine. Pe de o parte, oamenii care sunt îndreptăţiţi trebuie să îşi ia banii, pe de altă parte ar putea exista întârzieri la tronsonul cinci al autostrăzii dacă nu ne mişcăm repede”, precizează prefectul Emilia Mateescu.

Prefectul de Argeş consideră că această lipsă de reacţie administrativă este cumva şi „un cerc vicios administrativ, ca în toate instituţiile”.

„Oamenii sunt supăraţi, despăgubirile sunt mici”

Am vorbit legat de problemele de pe viitorul tronson cinci al autostrăzii şi cu Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov.

„La Bascov nu avem multe cazuri de persoane neidentificate care trebuie despăgubite pentru exproprieri, sunt vreo 10 persoane care vor identificate în curând. În total, la Bascov vor fi expropriate 602 persoane”, ne-a declarat primarul Gheorghe Stancu.

stancu gheorghe primar bascov

Primarul de la Bascov mai spune că în comuna pe care o conduce sunt mulţi cetăţeni nemulţumiţi de despăgubirile pe care le vor primi. „Statul oferă despăgubiri mici, sub doi euro per metru pătrat. Oamenii sunt foarte supăraţi. Terenurile expropriate fiind în extravilan, despăgubirile ar fi trebuit să fie de cel puţin şapte euro pe metru pătrat. Oricum, cetăţenii pot da în judecată statul ulterior”, precizează edilul-şef de la Bascov.

Suprafaţa totală de expropriat la Bascov, Băiculeşti şi Merişani este de 2,9 milioane metri pătraţi, iar valoarea despăgubirilor ce va fi acordată de la bugetul de stat se ridică la 40,56 milioane lei.

Pentru celelalte patru localităţi de pe traseul tronsonului 5 (Budeasa, Curtea de Argeş, Mălureni şi municipiul Piteşti) este necesară suma de 4,2 milioane lei pentru exproprieri, pentru 370 de imobile, în suprafaţă totală de 464.153 metri pătraţi.

centura pitesti

Pe 11 mai 2020, CNAIR SA a semnat contractul „Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, km 92+600 – km 122+950”, ofertantul câştigător fiind compania italiană Astaldi SpA. Valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei fără TVA, bani care vor proveni din fonduri europene nerambursabile.

Durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, dintre care 12 luni perioada de proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor. Traseul începe la Curtea de Argeş şi continuă paralel cu râul Argeş până la centura Piteştiului.

Vă recomandăm să mai citiţi:

„Giuvaierul” din Piteşti: cum arată WC-ul public în care edilii au băgat 400.000 euro

Bani „îngropaţi” în containere inutilizabile. Un utilaj de 350.000 de euro a cedat la câteva săptămâni de la prima utilizare


 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite