Artist popular în lemn apreciat de americani şi de japonezi. „Îmi vine să plâng că telefoanele şi calculatoarele au cam pus capăt la tot“
0Dan Gherasimescu este unul dintre cei mai reprezentativi artişti ai lemnului din România, iar lucrările sale au ajuns până în SUA şi Japonia. Americanii l-au numit „Omul-pasăre al românilor“, graţie celebrei sale lucrări „Pasărea măiastră“, de o complexitate uimitoare. La cei 70 de ani abia împliniţi, continuă să caute copii cu râvna dăltuşului, pe care să-i înveţe să scoată la lumină comorile ascunse în lemnul pădurilor
La Valea Danului, vechea aşezare din nordul Argeşului ce-şi leagă numele de personajul care, potrivit legendei, l-ar fi ajutat pe Meşterul Manole să-şi facă aripi cu care să zboare de pe Mănăstirea Curtea de Argeş, cele mai comune nume sunt, cum altfel, cele derivate din Dan: Daniel, Danil, Dănel, Dănuţ. Cel mai cunoscut Dan al vremurilor noastre e, aici, Dan Gherasimescu, un meşter popular care şi-a dus prin toată lumea lucrările migălos făurite din lemnul meleagurilor natale. Cea mai mare grijă a vestitului artizan e ca meşteşugul moştenit de la bunicul şi tatăl său să nu piară.
„NU E ÎN TOATĂ ŢARA CE AM EU AICI“
În luna aprilie a acestui an a împlinit 70 de ani, dar n-ai zice că-i are, dacă te uiţi cum ia cârduri de copii şi-i duce în pădure ca să-i ajute să-nţeleagă natura înainte de a o modela, fiindcă Dan Gherasimescu e nu doar meşter, ci şi profesor la Secţia externă de profil a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti.
„Am un atelier, aici, la o fabrică. Patronul, domnul Octavian, mi-a creat condiţii deosebite. Am două săli de clasă pentru copiii care vor să înveţe. Încep să mă laud, poate, dar nu e în toată ţara ce am eu aici. Am copii de la clasa I până la clasa a VI-a, că ăia de clasa a VII-a şi a VIII-a se pregătesc pentru examene şi-i las în pace. Dar e de-ajuns şi până în clasa a VI-a, că sunt deja pregătiţi să meargă apoi la patrimoniul de cultură“, spune meşterul popular.
Cei mai mulţi dintre ucenicii săi îşi continuă activitatea începută în atelierul meşterului la liceu, la seminarul teologic de la Curtea de Argeş, la clasa de pictură-cultură. Acum, grupul pe care-l coordonează numără aproximativ 25 de copii. Altădată, însă, avea chiar un număr dublu de ucenici.
„Nu lucrez nici cu mulţi, că e greu. Chiar aş vrea să am timp ca în fiecare zi să lucrez cu doi-trei, ca să-i pot învăţa lesne, pe fiecare-n parte, meşteşugul. Din păcate, ei sunt tentaţi de altele... Îmi vine să plâng că telefoanele şi calculatoarele au cam pus capăt la tot. Ei vin, dar vin, aşa, pentru mine...“, mărturiseşte Dan Gherasimescu.
Metoda lui de predare e inedită şi, în acelaşi timp, eficientă, pentru că, aşa cum spune, nu oricine e făcut să desluşească lemnul. „Eu nu mă duc să iau copiii şi să zic: «Tu, tu şi tu, la sculptură!». Nu! Îi iau în expediţii, în pădurile astea ale noastre, cu mâncare după noi, le arăt plantele medicinale, le arăt copacii, animalele, insectele, îi pun să modeleze pământul acolo, unde ei sunt năuciţi şi se întreabă ce o fi cu omul acesta, ce vrea să ne înveţe... Eu am traseul meu şi acolo îi văd care sunt făcuţi pentru sculptură. Trebuie să ai dragoste pentru lemn, pentru cioplit, pentru a lucra, iar asta se simte“, spune Dan Gherasimescu.
„TAICĂ-MEU A LUCRAT CU O SINGURĂ MÂNĂ DUPĂ CE S-A ÎNTORS DIN RĂZBOI“
Cam de 30 de ani, meşterul Gherasimescu predă la Şcoala Populară de Arte ceea ce a învăţat, la rândul lui, din familie. Tatăl lui, cantor bisericesc, dascăl şi crucer în Valea Danului, confecţiona din lemn obiecte de cult, dar şi obiecte utilitare, necesare prin gospodărie, încrustate cu simbolul Sfintei Cruci. Priceput în meşteşugul lemnului i-a fost şi bunicul, iar tradiţia merge înainte în familia Gherasimescu pentru că şi fiul său lucrează acum în lemn.
„Suntem voluntari amândoi şi o facem cu drag. La noi şi mama, şi tata, au lucrat meşteşuguri tradiţionale. Taică-meu a fost învăţătorul satului şi a rămas în război fără braţ la mâna stângă, după ce l-a îngropat în pământ un obuz care a explodat lângă el. Aşa a venit acasă, dar nu s-a lăsat şi a lucrat cu o singură mână. Şi bunicul avea chemare. Aşa că de învăţat, am avut de la cine să învăţ şi am prins tainele de mic. Am început pe la 6-7 ani...“, povesteşte meşterul.
„TE DUC SĂ-ŢI TREACĂ PESTE MÂINI O ŞULEMENDRIŢĂ“
Mai mult decât moştenirea din familie, Dan Gherasimescu crede că i-a fost scris să urmeze calea modelării lemnului. „Totul e o poveste. La naştere, în zona noastră, e obiceiul ca prima scaldă a copilului să se facă în copaie de salcie roşie. Copaia trebuie să fie nouă, în apa de baie să fie puse florile câmpului. Apa de la prima scaldă nu se aruncă, se pune la un pom roditor, ca pruncul să fie bine văzut în lume. Apoi, când creşti puţin mai mare – tot obiceiul locului – te iau şi te duc să-ţi treacă peste mâini o şulemendriţă, un animal ca o şopârlă neagră cu pete galbene, ca să poţi să lucrezi frumos. Pui mâna jos şi ea trece repede peste mână. Dacă copilul rezistă şi nu are frică, va avea mâini pricepute. Dacă e băiat, sigur va învăţa să lucreze lemnul, iar dacă e fată, să coasă. Peste mâna mea a trecut. Aveam atunci 3-4 ani. Eu, şi acum, când văd câte o şulemendriţă, o iau şi mă joc cu ea. La fel şi cu şerpii, îi iau şi îi bag în sân, cum m-a învăţat odată un bătrân, dar asta doar aşa, pentru satisfacţie, să ştiu că am avut un şarpe de un metru băgat în cămaşă“, spune cu umor artizanul de la Valea Danului.
Studiile şi le-a început la Curtea de Argeş şi le-a continuat la Râmnicu Vâlcea, la o şcoală tehnică sanitară. Cu serviciul a ajuns în comuna Peştişani, lângă Târgu Jiu. „Mi-am ales Peştişani fiindcă – nu ştiu câtă lume cunoaşte asta – Hobiţa lui Brâncuşi e în Peştişani. Am ţinut să merg acolo, iar faptul că am ajuns în comuna lui Brâncuşi este o mare realizare pentru mine“, spune meşterul, pentru care marele sculptor a fost un idol.
S-a convins cu timpul că-n viaţa sa lucrurile n-au fost aşezate chiar întâmplător şi, asemeni marelui artist Brâncuşi, s-a dăruit întru totul creaţiei, punând migală şi suflet în tot ce i-a ieşit din mâini, de la blide, lăzi de zestre, furci de tors şi alte obiecte utile în casă şi pe
lângă, la pristolnice, cruci de altar şi de mână, icoane de
vatră ori troiţe mai mari şi mai mici.
„Să fi avut căruţe întregi de păsări, să le dau la toţi“
Lucrarea sa numită „Pasărea măiastră“ rămâne însă opera de căpătâi, compoziţa sa cea mai cunoscută, nu doar în ţară, ci şi dincolo de graniţe. „E făcută din brad, salcie, ori plop, dintr-o singură bucată de lemn, spartă şi împletită. În zona noastră s-a făcut după o influenţă rusească, pentru că la noi, aici, a fost un lagăr, iar prizonierii ăştia, ca să mai capete o bucată de pâine, făceau păsările astea“, spune artistul popular.
Pentru realizarea unei astfel de păsări, meşterului îi ia o zi. Pe vremuri, cresta aripile din două bucăţi de lemn pentru a le împleti în evantai, dar acum le face dintr-o singură bucată, ceea ce face lucrarea şi mai complexă.
„AU ÎNCERCAT UNII SĂ FACĂ ŞI EI, ŞI NU LE-A IEŞIT“
În 1999, păsările măiestre ieşite din mâinile artizanului au făcut furori pe esplanada Smithsonian Institute din Washington D.C., unde Dan Gherasimescu a reprezentat România la o expoziţie de artă populară, alături de creatori din Africa de Sud şi din statul american New Hampshire.
„În America, au rămas uimiţi când au văzut pasărea asta. Să fi avut căruţe întregi de păsări, să le dau la toţi câţi s-au arătat interesaţi, mii, zeci de mii. Cea mai căutată a fost expoziţia noastră. Mai sunt şi alţi meşteri, din Suedia, din Germania, Rusia, Franţa, care fac păsări, dar altfel. Fiecare cu stilul lui. Americanii mi-au zis «Omul-pasăre al românilor», al României, că aveau şi ei meşterii lor care făceau păsări, dar o să vedeţi, dacă vă uitaţi, că nu seamănă. Ale lor sunt mai simple. Nici a mea nu e chiar complicată, dar au încercat unii pe aici să facă şi ei, şi nu le-a ieşit. Trebuie să ai o fineţe şi dragoste de lucru.Un domn, tot din America, m-a contactat după ce a văzut pasărea asta a mea şi a scris o carte despre pasărea măiastră. De asta vreau să fac şi eu un festival al păsării măiestre la Valea Danului şi să aduc aici toţi meşterii care fac păsări, amintiţi în cartea asta. Asta, dar şi o monografie... Am multe gânduri, poate să fac şi un muzeu al păsării măiestre. De doi ani mă gândesc la asta. M-am dus la Piteşti să mă interesez, le-am spus ce vreau, dar nu s-a rezolvat nimic. Am vorbit acum şi cu doamna directoare de la Şcoala Populară de Arte, care mă susţine“, precizează artistul popular de la Valea Danului.
ARE LUCRĂRI ŞI MAI ELABORATE
Dan Gherasimescu mărturiseşte că „Pasărea măiastră“ nu e cea mai elaborată lucrare a sa, dar consideră că e un fel de brand de care-şi leagă numele. Are lucrări mai valoroase şi e mândru să le arate lumii.
„Am lingurare cu motivul Dragobetelui, am icoane de vatră. Pe astea chiar trebuie să le vedeţi. Prin America, nu prea au înţeles ce e cu icoanele astea de vatră, dar îi atrăgeau cumva pe toţi. E vorba de icoanele alea care se puneau la vatra focului ca să nu intre spiritele rele pe horn, ca un protector al casei. Pe vremuri, nelipsite pe la noi. Fiecare icoană de vatră întruchipa câte un sfânt după numele stăpânului casei sau al altui membru. Multe dintre lucrările mele sunt cu temă religioasă şi pe astea le consider eu cele mai valoroase în sculptura mea. Fac şi multă miniatură. Sunt lucrări pe care le ajustez la lupă. Sunt lucrări la care am muncit şi o jumătate de an, cum sunt nişte cruci de masă, nişte cruci de mână“, mai spune Dan Gherasimescu.
N-a apucat să le ducă în expoziţiile lumii chiar pe toate, dar speră să o facă, mai mult din mândria de a le arăta şi altora un pic din tradiţia noastră populară, decât pentru premii. Trofee are destule. Ca artist popular, a început cu un loc doi, în 1977, la „Cântarea României“, apoi a tot luat premii. Graţie talentului său, în 1984 a fost invitat la Muzeului Satului din Germania „Ne-au strâns de la muzeul Satului din Bucureşti pe mai mulţi şi ne-au dus în Germania. Am putut pleca din ţară când nu ieşea nimeni. Le-au plăcut mult nemţilor lucrările luate cu mine. I-am văzut cum se uitau curioşi“, se mândreşte artistul.
În 1989 a primit Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România, pentru artă populară şi, de atunci, a tot ieşit din ţară. „Mai mult am umblat în afară. Am fost în aproape toată Franţa: anul trecut, chiar la Ambasada României“, spune meşterul.
Se încarcă comentariile...
