Argeşul, al patrulea judeţ din ţară care a acoperit 100% serviciul de salubritate, potrivit normelor europene. Beneficiarii vor fi obligaţi să selecteze deşeurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Săptămâna aceasta, ADI SERVSAL Argeş şi S.C. Financiar Urban S.A. au semnat contractul de delegare pentru activitatea de colectare şi transport deşeuri municipale din zona Costeşti şi zonele limitrofe. Este vorba despre ultima activitate din cadrul proiectului privind Managementul integrat al deşeurilor în judeţul Argeş.

Argeşul devine astfel cel de-al patrulea judeţ din ţară care are acoperit, în proporţie de 100%, serviciul de salubritate, potrivit tuturor normelor europene. Selectarea operatorului s-a făcut prin licitaţie publică, iar toate documentele ce au stat la baza procedurii sunt publice, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi pot fi consultate oricând pe site.

Costuri mai mici, tarife mai mici, dar şi obligaţii

Tarifele şi taxele vor fi mai mici decât cele practicate în momentul de faţă, pentru că şi costurile vor fi mai mici.

“Costurile serviciului vor fi următoarele: - pentru populaţie mediu urban: 4,92 lei taxă/persoană sau 5,51 lei tarif/persoană - pentru populaţie mediu rural: 2,52 lei taxă/persoană sau 3,18 lei tarif/persoană. Tarifele sunt valabile în condiţiile în care cetăţenii selectează deşeurile la sursă şi deviază deşeurile biodegradabile în compostoare individuale, puse la dispoziţie gratuit de către ADI Servsal Argeş”, arată oficialii CJ Argeş.

De precizat că beneficiarii acestor servicii vor avea obligaţia să selecteze deşeurile conform legii, în caz contrar urmând să plătească un tarif mai mare şi pot fi chiar amendaţi, conform reglementărilor legale. 

“Reuşita scăderii acestor taxe/tarife se datorează şi investiţiilor realizate de Consiliul Judeţean Argeş, în infrastructura specifică, respectiv utilaje, staţii de transfer, platforme de tratare mecanică şi biologică pentru deşeurile compostabile, precum şi în echipamentele de precolectare, recipienţi", arată oficialii CJ Argeş.

Pentru operator, perioada de mobilizare este de 60 de zile, timp în care toate UAT-urile (primările) trebuie să adopte, prin HCL, cuantumul taxelor/tarifelor rezultate în urma licitaţiei şi modalitatea de colectare a acestora. 

Pentru zona de nord, respectiv Curtea de Argeş şi comunele limitrofe, la licitaţie s-au înscris trei firme: S.C. BRAI CATA S.R.L., S.C. Financiar Urban S.R.L. şi S.C. Salubris S.A. Firma S.C. Birai Cata S.R.L. a fost eliminată în prima fază a licitaţiei pentru că nu a răspuns solicitărilor de clarificări privind situaţia financiară (cazier fiscal şi scrisoarea de garanţie bancară), aşa cum prevede legea, ridicând astfel probleme de bonitate incompatibile cu cerinţele legale. Alegerea între celelalte două firme rămase în competiţie a fost făcută pe criteriul, de asemenea impus de legislaţia în vigoare, al preţului cel mai mic. Pe ambele zone tarifele/taxele rezultate din licitaţie sunt mai mici decât cele practicate la momentul actual. 

Contestaţie la Curtea de Argeş

Pentru zona Curtea de Argeş , unde câştigătorul licitaţiei este tot S.C. Financiar Urban S.R.L., rezultatul a fost contestat de S.C. Salubris S.A. Consiliul Naţional pentru Soluţionare a Contestaţiilor urmează să se pronunţe în termen de maximum 20 de zile. 

În funcţie de decizia CNSC, se va proceda la semnarea contractului sau reluarea licitaţiei pentru aria respectivă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite