42 de medalii din cele 82 acordate concursului naţional de Karate au ajuns  în Argeş.Alexandru Manole este unul dintre campionii naţionali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Sportiv Sabaki, condus de sensei Francisc Teodoroiu, a participat cu 40 de sportivi ce se antrenează în sălile din Piteşti şi Topoloveni şi a reuşit să obţină un număr 42 de medalii pe toate cele cinci secţiuni de concurs, situîndu-se astfel pe prima poziţie în cadrul clasamentului pe cluburi.

Competiţia a adunat la start peste 100 de sportivi, cu vîrste cuprinse între 5 şi 35 de ani, din opt cluburi din ţară: CS Shingitai Kartae Braşov; CS Shin-Do Buzău, CS Hontai, CS Criss-Ryu Buzău, CS Jissen-Do Bucuresti, CS Impression, CS Samurai Dojo Piteşti şi CS Sabaki.Pe locul al II-lea s-a poziţionat CS Im­pression, cu 21 de medalii, reprezentat de sempai Iulian Paraschiv, iar pe locul al III-lea CS Shin-Do Buzău, condus de sensei Ştefan Zekany, cu 19 medalii.

După numai un an de antrenamente Alexandru Manole a ajuns campion naţional

Baiatul are 8 ani şi învaţă la Şcoala Tudor Arghezi din Piteşti.Este legitimat ca sportiv la CS Sabaki Piteşti şi numai intr-un an a ajuns campion naţional.Alexandru se antrenează aproape zilnic câte două ore şi astfel reuşeşte să obţină rezultate deosebite."Nu-mi doresc decât ca în cel mai scurt timp să iau centura neagră.Acum am cea roşie şi nu am să mă las până nu merit şi centura neagră" a declarat pentru Adevărul,tânărul sportiv Alexandru Manole

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite