Apelul Salvamont Argeş către turiştii care înfruntă muntele: „Cu tot respectul, respectaţi Făgăraşul, nu vă luaţi după orice postare cu poze frumoase!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la Cabana Salvamont -Cota 2000, salvamontiştii argeşeni au postat marţi, pe pagina de Facebook a serviciului judeţean, un apel către cei care se expun unor situaţii periculoase în Munţii Făgăraş.

 Apelul vine după ce, seara trecută, au primit un apel 112 în care erau solicitaţi să intervină pentru salvarea a  trei turişti epuizaţi.

"(...) Nu mai ştiau unde se află, pe poteca Moş Gore, care vine de la lacul Călţun până la tunel. Nu prea am înţeles noi cum au intrat pe punctul albastru (pe care l-au şi pierdut!) când ne-au confirmat că ştiau că trebuie să meargă pe cruce albastră, dar probabil din cauza oboselii… Chiar cu rucsacii căraţi de noi, au avut nevoie de un timp uriaş să coboare la Piscu Negru, unde ne-au aşteptat colegii sibieni întorşi de la o alta acţiune, ca să ne reîntoarcem la Cota 2000, împreună cu cei trei", au scris salvamontiştii argeşeni pe pagina de Facebook.

"Am avut multe cazuri de cetăţeni decedaţi în accidente cumplite, pentru simplul motiv că s-au supraestimat"

Din păcate situaţia nu este una izolată, iar salvamontiştii le cer turiştilor să conştientizeze pericolele pe care le reprezintă muntele, mai ales cînd pregătirea fizică şi echipamentul nu sunt potrivite pentru un asemenea demers.

"Ideea este că ne întâlnim din ce în ce mai des cu situaţii în care turişti români şi străini deopotrivă, fără pregătire fizică, fără experienţă în munţi mai joşi şi mai accesibili, fără echipament (aici nu a fost cazul) care îşi asuma trasee grele în Făgăraş, ajung să apeleze 112. Cu o zi înainte, aceştia au avut nevoie de douăsprezece ore (!!!!!) să ajungă de la lacul Capra la lacul Călţun, în plus treaba asta derulându-se între orele 15:00-03:00, ceea ce ne-a şocat.Ideea este că aceştia pot ajunge în situaţii complicate, periculoase chiar, fără a avea acces la reţeaua de telefonie mobilă şi fără a avea experienţa în orientare şi capacitatea fizică de a cere ajutor! Credeţi-ne, ştim ce vorbim! Am avut multe cazuri de cetăţeni români şi străini, decedaţi în accidente cumplite, pentru simplul motiv că s-au supraestimat", se mai artă în mesaj.

Postarea se încheie un un apel simplu: "Cu tot respectul, respectaţi Făgăraşul şi muntele în general, nu vă luaţi după orice postare cu poze frumoase de pe net! Asta pentru a ne putea zâmbi când ne întâlnim, pentru a evita situaţiile complicate şi care vă pot pune viaţa în pericol…”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite