Accident pe DN73 Piteşti - Câmpulung. Trei maşini au fost avariate, iar o femeie a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie a fost rănită şi trei maşini au fost avariate, marţi după-amiază, în Argeş, după o manevră imprudentă efectuată de un şofer într-o intersecţie de pe DN 73.

Accidentul a avut loc în comuna Ţiţeşti.

"Din primele cercetări efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni, un bărbat de 46 de ani, din Vlădesti, care conducea un autoturism pe DN 73, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga către DJ 732A, intrând în coliziune cu un autoturism care circula pe DN 73, din sens opus, condus de un bărbat de 23 de ani, din Titesti ulterior primul autoturism fiind proiectat în al treilea autoturism, condus de o femeie de 34 de ani, din Aninoasa, care circula dinspre DJ 732A către DN73", precizează IPJ Argeş. 

O femeie de 47 de ani, pasageră în primul autoturism, a fost rănită şi transportata la spital.

"Au intervenit pompierii cu o autospecială şi un echipaj SMURD", precizează ISU Argeş

O bandă de circulaţoe a fost blocată. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Vă mai recomandăm şi:

Momente cumplite pentru un brăilean. A intrat într-o fântână ca să o cureţe şi nu a mai reuşit să iasă

Lică, omul faptelor bune. Palmaresul unui pompier care îşi face datoria şi în timpul liber

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite