Aberaţia edilitară prin care familiile din Piteşti erau taxate pentru şapte membri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abia învestit, noul Consiliul Local Piteşti a reparat o hotărâre aberantă a aleşilor locali din precedentul mandat (mulţi dintre ei, consilieri şi în actualul CL), prin care familiile care n-au depus în termen declaraţia aferentă taxei de salubrizare să fie taxate cât pentru şapte membri.

Primăria Municipiului Piteşti a anunţat, încă din vara acestui an, introducerea unei noi taxe, de salubrizare, obligaţie datorată de piteşteni începând cu 1 noiembrie 2020, fixată  la 11 lei/persoană/lună.

Noua taxă a venit la pachet cu obligaţia depunerii, iniţial până la data de 30 septembrie, a unei declaraţii cu privire la numărul membrilor familiei, cu menţiunea expresă, stipulată într-un anunţ postat pe site-ul Primăriei Piteşti, că "în cazul nedepunerii declaraţiei până la data de 30.09.2020, inclusiv, obligaţia de plată se va stabili din oficiu, pentru fiecare clădire, pe baza estimării unui număr de şapte persoane".

De ce şapte

Măsura a fost votată de aleşii locali ai precentului mandat, unii dintre ei şi acum consilieri locali, care au considerat că o estimare mai aproape de realitate, de trei persoane, i-ar avantaja pe cei cu familii mai numeroase, care nu ar veni să depună declaraţii pentru că, în imaginaţia consilierilor locali, vor prefera să fie taxaţi pentru maximum trei persoane, chiar dacă familiile lor au mai mulţi membri. 

Aşa că au pus, din pix, o taxare automată pentru şapte membri.

Efectul imediat a fost crearea unei îmbulzeli la ghişeele Primăriei. În plină pandemie, piteştenii s-au bulucit să declare numărul real de persoane, astfel încât să n-ajungă să fie suprataxaţi. Cozile de zeci de metri, fără distanţare şi fără mască au fost la ordinea zilei înainte de primul termen. 

Că aleşii locali nu s-au gândit deloc nici măcar la impactul pe care hotărârea adoptată în vară îl va avea asupra bătrânilor care trăiesc singuri sau în cuplu, care nu au acces la tehnologia online şi care, din motive obiective nici fizic nu vor putea depune la timp declaraţia, s-a văzut ulterior, după 15 octombrie, când au fost transmise, prin poştă, deciziile de impunere şi când, într-adevăr, familii cu doi sau trei membri au fost taxate cât pentru şapte. 

Şi chiar s-au făcut încasări aberante în baza acelor decizii.

Abia instalat în funcţie, actualul primar, Cristian Gentea, şi el consilier în vechiul mandat al CL Piteşti, a încercat să dreagă situaţia în şedinţa Consiliului Local Piteşti de la finele lunii noiembrie. 

“Nimeni nu va fi taxat pentru şapte persoane”, a anunţat noul primar, în respectiva şedinţă.

"Dacă s-a plătit pentru şapte persoane, se restituie/compensează diferenţa"

Proiectul iniţiat de edil a fost votat şi de cei care parafaseră halucinanta măsură. Prin aceeaşi hotărâre au şi fost prelungite termenul pentru depunerea declaraţiilor şi cel pentru efectuarea plăţilor. 
 

"Aşa cum v-am promis, se va aplica soluţia de prelungire a termenului de plată pentru taxa de salubrizare aferentă lunilor noiembrie şi decembrie 2020, până la 31 martie 2021.Vă reamintesc că depunerea declaraţiilor se poate face până la 28 decembrie 2020, inclusiv. Consider că astăzi, consilierii locali au dat dovada faptului că în administraţie nu există politică, ci echipă. Interesul comun este interesul piteştenilor", a scris primarul pe Facebook, imediat după repararea greşelii.

Îndreptarea aberantei decizii a fost intens mediatizată de municipalitate.

  

"Concret: declaraţiile pot fi depuse până pe data de 28 decembrie inclusiv, fără penalităţi! Taxa de salubrizare se va recalcula pentru noiembrie/decembrie! Dacă s-a plătit pentru şapte persoane, se restituie/compensează diferenţa de taxă! Se poate achita pentru noiembrie/decembrie fără decizia de impunere! Termenul de plată se prelungeşte până la 31 martie inclusiv!", a anunţat Primăria Piteşti

"Celor care au votat asemenea mizerie ar trebui să le fie ruşine!"

Aleşii locali care au instituit măsura schimbată luna trecută au continuat să fie taxaţi. Unul dintre comentariile de pe Facebook la anunţul primarului pune punctul pe i: "Apreciez că aţi reuşit revenirea la normalitate! În schimb aş vrea să stiu cum s-a ajuns la cifra de şapte persoane într-o gospodărie! Câţi dintre cei care au votat şi, astfel, legalizat acest furt din banii contribuabililor au în gospodăria proprie şapte persoane? Coşul zilnic pentru o familie este calculat tot pentru şapte persoane? Celor care au votat asemenea mizerie ar trebui să le fie ruşine!!!"

Îţi mai recomandăm să citeşti: 

Cartierul din Piteşti fără apă, canalizare, asfalt şi gaze, în care trăiesc 140 familii 

A murit unul dintre cei mai mari pictori români contemporani. Augustin Lucici avea 64 de ani

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite