A murit Ion Arsene, meşterul popular care a creat zeci de mii de instrumente muzicale vândute în toată lumea

A murit Ion Arsene, meşterul popular care a
creat zeci de mii de instrumente muzicale vândute în toată lumea

Ion Arsene i-a dăruit un fluier şi lui Hillary Clinton FOTO: Muzeul Satului

S-a stins din viaţă, la 87 de ani, meşterul popular Ion Arsene, cel care de-a lungul vieţii a creat zeci de mii de instrumente muzicale vândute în toată lumea. Anunţul a fost făcute pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Originar din satul Poienarii de Muscel, com Juguri, judeţul Argeş, meşterul Ion Arsene s-a născut pe 25 decembrie 1931 şi a creat de-a lungul vieţii zeci de mii de instrumente muzicale, de la fluiere până la ocarine şi cimpoaie.

A lucrat 12 ani în mină

Ion Arsene a muncit din greu încă de când a terminat cele şapte clase din şcoala generală.

S-a angajat la mină, unde a lucrat 12 ani în subteran şi alţi 14 la suprafaţă. La 28 de ani, pe când se afla la tratament la Băile Govora, s-a întâlnit cu meşterul popular Gheorghe Pasăre, care avea să-i deschidă lacătul unei noi vieţi, dedicate, trup şi suflet, instrumentelor muzicale.

„Prin 1959 m-am întâlnit acolo la Govora cu un meşter care vindea fluiere din lemn de prun. Zile întregi îl urmăream cum le face, stăteam lângă el, fascinat, până mă uita Dumnezeu. Şi, cum am stat eu aşa şi mă uitam atent la ce face, am prins repede secretele. Apoi, când eram aproape să plec, l-am rugat să-mi dea şi mie o unealtă, ca să mă apuc şi eu de treaba asta. Omul mi-a dat un strunghi vechi cu care el nu mai lucra. Şi cu acel instrument m-am apucat eu să lucrez acasă la mine”, declara meşterul Ion Arsene acum 9 ani, într-un interviu pentru Adevărul.

 

I-a dăruit un fluier lui Hilary Clinton

 

Întors în satul natal Jugur, nu a mai stat pe gânduri, ci s-a pus imediat pe treabă. A încercat o dată. A încercat de două ori. Şi tot aşa până când fluierul începea să prindă formă.

Dacă la început de abia reuşea să facă un fluier în două săptămâni, ulterior experienţa şi dexteritatea l-au ajutat să creeze zilnic cel puţin 3-4 instrumente muzicale.

În urmă cu mai bine de 10 ani, pe când avea un stand la un târg din Bucureşti, a fost vizitat de către Hillary Clinton, căreia i-a dăruit un fluier. După câteva luni, fosta Primă Doamnă a Americii i-a trimis o scrisoare de mulţumire.

Din anul 1970, meşterul Arsene a fost colaborator al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” fiind prezent la expoziţiile şi târgurile organizate aici de-a lungul anilor. Pasiunea lui a fost transmisă şi celor patru copii ai săi.

În 2002, a primit, din partea Preşedinţiei României, distincţia “Crucea naţională Serviciul Credincios, clasa a III-a”.

Numele său va rămâne înscris atât în galeria celor mai talentaţi creatori de artă populară românească, cât şi în inimile celor care au avut prilejul să îl cunoască.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările