A început cea mai săracă admitere la facultăţile din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea din Piteşti a dat startul, ieri, la sesiunea de vară a Admiterii. În acestă vară, doar 2400 de elevi argeşeni au reuşit să ia bacalaureatul, în condiţiile în care numărul total de locuri puse la dispoziţie în universitatea de stat ajunge la 2900.

La Universitatea din Piteşti s-a dat startul, ieri, la Admitere. Pe holurile facultăţilor, însă, nu a fost agitaţie ca în alţi ani. Câţiva foşti elevi, cu dosarele în mână, intrau, din când în când, în săli pentru a şi le depune. În cancelarii, profesorii vorbeau cu amărăciune că admiterea din această vară va fi cea mai slabă de până acum, din punct de vedere al numărului de admişi.

Mai puţini bacalaureaţi decât locuri

 “Anul trecut, din cei 5800 de absolvenţi de liceu din Argeş, 3600 au venit la noi. În această vară, ne aşteptăm să fie o admitere mai săracă, poate cea mai săracă de până acum, dar, în toamnă, după ce-şi dau din nou bacalaureatul, vor putea să se prezinte la admiterea din perioada 1 -14 septembrie”, spune prof. univ. dr. ing. Gheorghe Crivac, prorector al Universităţii din Piteşti.

Anul acesta, pentru bacalaureaţii argeşeni, ce e al lor, e pus deoparte. Toţi cei 2400 de absolvenţi de liceu cu diplomă nu vor mai avea nicio emoţie în privinţa locului la facultate, şi asta pentru că numărul lor nici nu-l acoperă pe cel al locurilor puse la dispoziţie de universitatea de stat, şi anume 2900, dintre care 900 sunt subvenţionate.

Cele mai multe locuri la fără taxă se regăsesc la Facultatea de Mecanică şi Tehnologie (120), iar cele mai puţine la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative (36).

Pe specializări, cele mai multe locuri aprobate la fără taxă sunt la Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii, unde pot studia fără bani 52 de doritori, iar niciun post bugetat întâlnim la: Finanţe şi bănci, Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Contabilitate şi informatică de gestiune, Management, Drept şi Administraţie Publică.

Cinci candidaţi în patru ore

La Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare, între orele 9:00 şi 13.00, doar cinci persoane au venit să se înscrie, numărul locurilor fără taxă puse la dispoziţie aici fiind de 116.

“La admiterea din vara anului trecut am avut 230 de studenţi înscrişi, în vara asta ne aşteptăm să fie până în 190. Avem măcar certitudinea că cei care vor intra acum sunt de calitate, având în vedere examenul riguros de bac de care au trecut”, ne-a spus prof. univ. dr. ing. Silviu Ioniţă, decan al acestei facultăţi.

Printre primii bacalaureaţi din acest an care au venit să se înscrie la facultate se numără şi Emanuel Bădulescu, de 19 ani, absolvent al Liceului Teoretic “Iulia Zamfirescu” din Mioveni. El a ales Facultatea de Mecanică şi Tehnologie, specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini pentru că speră să se angajeze la Dacia, ca inginer, fiind cunoscută colaborarea dintre această facultate şi Uzina de la Colibaşi.

image

Emanuel Bădulescu (19 ani)  şi-a depus dosarul de viitor student (Foto: Raluca Nicula)

“Am luat 8,61 la bac şi am decis să vin la această specializare pentru că mi se potriveşte. Aici s-au licenţiat şi sora şi fratele meu care acum lucrează în străinătate. Nu am emoţii că nu voi fi admis, pentru că după dezastrul de la bac sunt puţini colegi”, spune tânărul care a predat dosarul comisiei de admitere şi a început deja să spere la viaţa de student.

Măsuri de atragere a studenţilor

Pentru a nu-i speria nici pe puţinii absolvenţi din acest an şi a-i atrage către învăţământul de Stat, conducerea Universităţii din Piteşti a decis să păstreze aceleaşi taxe de studiu şi cămin ca în 2010.

Astfel, la cele 11 facultăţi cu 38 de specializări, tarifele au rămas cuprinse între 2000 şi 3000 de lei, cele mai mari fiind la Chimie şi la studiile care se întind pe o durată de patru ani. Şi pentru fiecare dintre cele 1200 de locuri de cazare studenţii vor plăti aceeaşi sumă de bani, respectiv 140 de lei. Admiterea continuă până pe 28 iulie.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite