FOTO Şcoala de la Buneşti, şantierul pe care studenţii şi pasionaţii de arhitectură sunt provocaţi să construiască autentic, folosind materiale naturale

Miercuri s-a încheiat încă o sesiune a unui inedit proiect de arhitectură aplicată: Şcoala de la Buneşti, locul unde studenţii care au ales acest profil şi pasionaţii de arhitectură construiesc alături de profesori, arhitecţi, meşteri locali şi săteni, structuri din materiale naturale. Proiectul este, de fapt, o şcoală practică de arhitectură dublată de o şcoală de filosofie.

În urmă cu zece ani, dr. arh. Ana Maria Goilav, doctorand în teoria arhitecturii, împreună cu prof. dr. Petre Guran, istoric bizantinolog, puneau bazele Şcolii de la Buneşti, un veritabil şantier pentru studenţi arhitecţi şi nu numai, organizat într-o poiană de pe Valea Vâlsanului, în comuna argeşeană Mălureni.

De atunci, an de an, aici vin oameni interesaţi de arhitectura construită şi studiul practic cu materiale naturale, care nu se tem de noroi, transpiraţie, aşchii, răşină, bătături, vânătăi, febră musculară, dureri de cap. Satisfacţii suplimentare pentru iubitorii de natură: dormit la cort, sculat devreme, tăiat lemne, făcut focul, scos apă de la fântână, şoareci de pădure, păianjeni, şerpi, broscuţe, berze, bufniţe, ulii, corbi, vin în cursul verii la Şcoala de la Buneşti pentru a lucra cu şape din var şi mozaicuri din pietricele, cu finisaje din pământ, structuri din lemn şi nu numai.

Una dintre provocările lansate în această vară a fost o casă de lemn sustentabilă, cu beci din gabioane, supantă în loc de tindă, panouri solare şi rezervor pluvial în loc de coamă.

Pe parcursul fiecărei sesiuni, la Şcoala de la Buneşti se ţin prelegeri pe diverse teme. Vara aceasta, participanţii l-au ascultat pe Petre Guran – gazda Şcolii de la Buneşti, cercetător la Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române, care le-a vorbit participanţilor, la lumina lumânării, despre sensul istoriei şi genealogii culturale, pe Augustin Ioan, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, care le-a vorbit despre  necropola regală de la Curtea de Argeş, au învăţat despre locuire şi construire cu lemn chiar de la Ana-Maria Goilav, iar lista prelegerilor nu se opreşte aici.

Într-un scurt interviu acordat ziarului "Adevărul", dr. arh. Ana Maria Goilav a vorbit despre ce se întâmplă, mai exact, la Şcoala de la Buneşti.

Adevărul: De ce aţi ales Valea Vâlsanului pentru implementarea acestui proiect?

Dr. arh. Ana Maria Goilav: Terenul este o moştenire de familie a lui Petre Guran, coiniţiator al proiectului, pe care l-a cedat asociaţiei nostre, pentru realizarea acestui proiect cultural de educaţie intitulat Şcoala de la Buneşti. 

Pe ce suprafaţă se desfăşoară şantierul aferent proiectului?

Deocamdată şantierul se desfăşoară într-o poiană, dar, în viitor, îi asociem acestei prime poieni, pe care o numim parterul şcolii, un prim an de studiu. Noi ne imaginăm şcoala aceasta sub forma a trei ani de studii consecutivi, aşa că mai avem două poieni în care vrem să dezvoltăm proiectul pentru ceilalţi doi ani. Deocamdată suntem la parter, urmează etajul şi mansarda şcolii, fiecare dintre aceste poieni fiind în viitor alocată unui an de studiu.

Câţi participanti aţi avut anul acesta şi cum a fluctuat numărul lor de la iniţierea proiectului până în prezent?

Între 60 şi 70, anul acesta. În zece veri, mai puţin anul acesta, am avut aproape 700 de participanţi... Deci, cam 70 pe an. Aceasta ar fi media matematică, dar au fost şi ani în care au venit 150, iar alţi ani, în care au venit mai puţini.

Temele de arhitectură practică au fost cele care, de fapt, au limitat numărul participanţilor. Participarea cea mai numeroasă, cea din 2009, s-a explicat prin faptul că, pe lângă studenţi, am avut şi foarte mulţi colaboratori din sat. Am avut atunci un şantier foarte mare şi am lucrat cu pământ. Astfel, a fost posibilă o participare aşa numeroasă.  Sunt alte lucrări care iau foarte mult timp. De exemplu, finisajele, realizate în ultimii ani, la care au fost mai puţini participanţi, pentru că s-a insistat multe pe nişte finisaje în echipe mai mici. Participarea depinde, aşadar, de specificul lucrărilor.

Cum este vorba de o şcoală practică de arhitectură dublată de o şcoală de filosofie care are loc în paralel cu şantierul, care este o lecţie practică de arhitectură, nu numai pentru arhitecţi, deşi majoritatea participanţilor vin din domeniul acesta, Şcoala se adresează oricui e interesat  de construcţia cu materiale naturale şi de locuirea cât mai aproape de natură, în natură, şi este structurată sub forma unor serii care se succed, de câte 9-14 zile. Anul acesta au fost serii de câte 10 zile şi în fiecare serie sunt invitaţi profesori care ţin aceste prelegeri din istorie, filosofie, literatură, clasicism.... Anul acesta au fost, spre exemplu, mulţi matematicieni. De obicei, la aceste prelegeri vine multă lume. Mai multă chiar decât numărul propriu-zis al participanţilor la şantierul de arhitectură. Deci, avem un public mai numeros. Din fericire, am trezit interesul vecinătăţii imediate, foarte multă lume din sat, -preoţii, învăţătorii, profesotrii - vine şi contribuie la ceea ce facem noi acolo

Ce aţi construit vara aceasta la Şcoala de la Buneşti şi ce pregătiţi pentru anul viitor?

Vara aceasta am lucrat la structurile pe care le numim machete de studiu, pentru că, deocamdată, nu sunt nişte case de locuit. Ele vor deveni într-o bună zi facilităţile campusului pe care îl visăm aici. Momentan, sunt, cum spuneam, nişte machete de studiu la scara omului, care vor să-şi dovedească valabilitatea, cu ajutorul cărora vrem să fundamentăm nişte normative de construcţii în România, cu materiale naturale, fundaţii de pământ, zidării portante de cărămidă, tehnici pe nedrept abandonate. Anul acesta, am intervenit asupra structurilor existente începute în anii trecuţi şi am pregătit materialul şi proiectul pentru o nouă machetă cu lemn. După 10 ani de zile am acumulat o experienţă care astăzi ne face mai pricepuţi în lucrul cu lemnul... Ne-am încumentat să reluăm lecţia din 2008, anul în care am început, când am construit doar cu lemn, de la fundaţie, la învelitoare, însă, de data aceasta, integrând toate lucrurile pe care le-am observat în comportamentul structurii de acum 11 ani. Deci, folosind concluziile pe care le-am tras după ce am văzut comportamentul lemnului, practic, sub ochii noştri. Fiind niştre structuri reversibile, ele ne dau şansa să intervenim acolo unde e nevoie. Acolo unde e cazul, învăţăm şi revenim.

Cine finanţează Şcoala de la Buneşti?

În mare parte, proiectul este finanţat din fonduri proprii şi din contribuţia simpatizanţilor, plus suportul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Ordinului Arhitecţilor şi Uniunii Arhitecţilor.