13 case din comunele Merişani şi Băiculeşti au fost descoperite racordate ilegal la reţeaua de energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii argeşeni au organizat miercuri dimineață o acţiune în comun cu reprezentanţii CEZ în comunele Merișani și Băiculești, cu scopul de a combate racordarea ileagală la rețeaua de distribuţie a energiei electrice.

Astfel au fost descoperite 13 case care erau racordate ilegal la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, prin folosirea unor instalaţii artizanale de ocolire a contorului. Lucrătorii CEZ au întrerupt imediat alimentarea cu energie electrică la respectivele imobile, iar conductorii electrici au fost confiscați.

Au fost inventariate casele și consumul acestora pentru evaluarea și stabilirea prejudiciului

“Proprietarii imobilelor au declarat că s-au racordat clandestin la reţeaua de furnizare a energiei electrice, motivând că nu au veniturile necesare pentru a se racorda în mod legal, stare de fapt ce nu-i o scuză în faţa legii”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Jandarmi Argeș.

Jandarmii au întocmit dosare penale pe numele a 13 persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere a energiei electrice și folosirea de instalaţii clandestine prin ocolirea echipamentelor de măsurare.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite