Zece cugetări memorabile ale părintelui Iustin Pârvu. „Cu bănuţul văduvei cumperi şi peşte pentru masa săracilor, dar şi un bilet pentru Rai“

Zece cugetări memorabile ale părintelui Iustin Pârvu. „Cu bănuţul văduvei cumperi şi peşte pentru masa săracilor, dar şi un bilet pentru Rai“

Părintele Iustin Pârvu a murit pe 16 iunie 2013

Părintele Iustin Pârvu era un izvor nesecat de înţelepciune pentru pelerinii care îl vizitau la Mănăstirea Petru Vodă în căutare de alinare şi sfaturi de viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ultimii ani ai vieţii, duhovnicul de la Petru Vodă nu era căutat doar de credincioşii care mergeau să se spovedească, ori să-i ceară sfaturi de urmat pentru depăşirea problemelor personale, ci şi de diverse categorii de personalităţi ale vieţii publice. 
 
Scriitori, jurnalişti, oameni de cultură, politicieni treceau pragul chiliei unde părintele Iustin îi asculta şi câte 17 ore pe zi pe oameni. 
 
„În chilia mică a părintelui Iustin par a se întâlni toate drumurile din România. E o intersecţie de duh şi speranţă. Aici se întâlnesc toate colburile şi toate disperările şi toate încercările. Oamenii aduc bruma lor de suflet, o care cu ei de departe iar în chilie, pe un colţ de pat, sau stând în genunchi, lasă toată oboseala ca alpiniştii care ducpă ce au atins vârful se relaxează pentru că ştiu că urmează mult mai lesnicioasa coborâre“, descrie o astfel de experienţă scriitorul Adrian Alui Gheorghe, actualul director al Bibliotecii Judeţene Neamţ GT Kirileanu. 
 
Acesta a avut de mai multe ori ocazia să stea de vorbă cu părintele Iustin, iar experienţa acestor întâlniri a reprezentat adevărate lecţii de viaţă. Vorbele rostite de „Duhovnicul Moldovei” au rămas pentru posteritate în paginile  lucrărilor semnate de Adrian Alui Gheorghe, aşa cum este şi cea intitulată „Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă şi iubire”, apărută în anul 2006 la Editura Conta.
 
Ultimul capitol al cărţii semnate de scriitorul nemţean cuprinde o serie de aforisme, pilde şi sfaturi, un „alfabetar duhovnicesc“ care sintetizează înţelepciunea părintelui Iustin faţă de anumite aspecte din societatea românească. Alăturat, prezentăm 10 dintre aceste aforisme exprimate de duhovnicul de la Petru Vodă: 
 
- „Cu bănuţul văduvei cumperi şi peşte pentru masa săracilor, dar şi un bilet pentru Rai“
 
- „Copiii noştri cunosc toţi fotbaliştii pe de rost, dar nu ştiu numele sfântului pe care îl poartă“
 
- „Când biserica ta devine mai mult muzeu, omul devine un fel de exponat“
 
- „E o criză profundă a omului modern, care nu mai ştie de unde vine şi spre ce merge“
 
- „Suntem un popor mai dezorientat şi mai neunit decât toate celelalte popoare din jur “
 
- „Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l foloseşti şi când - asta mă îngrijorează“
 
- „Nu moartea e groaznică, groaznic e faptul când din ea nu înţelege nimic cel care rămâne în viaţă, când ea nu serveşte unei cauze“
 
- „Preotul se comportă ca tot românul. Vrea să fie salariat, să trăiască bine şi să moară pensionar“
 
- „Politicianul nu este un păduche în fruntea poporului, el este un păstor căruia i se încredinţează soarta multor oameni“
 
- „Românul are nevoie să-i ajungă cuţitul la os ca să acţioneze. Dacă nu l-a deranjat nimic, românul a stat cuminte, a dormitat în istorie“
 
citeste totul despre: