VIDEO Pui de urs rătăcit, filmat în timp ce aleargă speriat pe un drum din Piatra Neamţ. Apelul prefectului către populaţie

VIDEO Pui de urs rătăcit, filmat în timp ce aleargă speriat pe un drum din Piatra Neamţ. Apelul prefectului către populaţie

Ursuleţul alerga noaptea pe şoseaua de la intrarea în oraş

Un pui de urs filmat în timp ce alerga pe drum, în cartierul Sarata din Piatra Neamţ, a pus în alertă autorităţile.

Ştiri pe aceeaşi temă

O filmare postată pe o reţea de socializare, în care se vede cum un pui de urs aleargă speriat pe drum, la intrarea în Piatra Neamţ (cartierul Sarata), a pus în alertă autorităţile. Acestea au fost sesizate vineri seară de o femeie care a sunat la numărul unic de urgenţă 112 după ce a văzut filmarea care circula pe Facebook.
 
În imaginile surprinse de un pasager aflat într-o maşină se vede cum ursuleţul fuge chiar în faţa maşinii, pe strada Petru Movilă. Speriat de zgomotul motorului şi al claxonului folosit de şofer, ursuleţul iese de pe carosabil spre partea stângă. 
 
La un moment dat, când maşina care îl urmărea ajunge în dreptul său, puiul de urs sare un gard şi intră într-o curte. 
 
Conform autorităţilor sesizate de acest caz vineri, 20 septembrie, filmarea ar fi fost realizată în noaptea precedentă (joi, 19 septembrie). Prefectul judeţului Neamţ, Daniela Soroceanu, a făcut un apel la calm şi a cerut cetăţenilor să permită autorităţilor să acţioneze conform procedurilor: 
 
„Pe facebook, circulă o înregistrare cu acest pui speriat, sărind într-o curte. Este imperios necesar să ne păstrăm calmul, cu atât mai mult cu cât incidentul s-a petrecut IERI (n.r. joi)! Am dispus monitorizarea zonei prin efective ale Jandarmeriei, iar toate instituţiile abilitate sunt în alertă pentru a interveni în orice moment, după caz! În astfel de situaţii este indicat să NU intervenim cu brutalitate, ci să lăsăm autorităţile competente să acţioneze conform procedurilor! Este importantă viaţa noastră, dar şi a animăluţului nevinovat care, probabil, s-a rătăcit. Viaţa lor contează şi merită să nu o periclităm!”
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: