VIDEO Dezastrul lăsat de „motorizaţi“ în parcurile naţionale. „Când trec 20 de maşini, nu se mai mişcă nimic în urmă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
parc

Pasionaţii de off-road intră tot mai des în conflict cu administraţiile ariilor protejate din România, locuri în care vehiculele motorizate nu au ce căuta, potrivit legislaţiei.

În munţii Călimani, Rodnei, Ceahlău, sau Hăşmaş, au apărut tot mai des conflicte între rangeri şi aventurierii cu motociclete, ori ATV-uri. Cel mai recent caz s-a petrecut în Parcul Naţional Ceahlău, atunci când un grup de francezi cu utilaje off-road UTV (Utility Transport Vehicle) a pătruns în aria protejată după ce a smuls bariera de acces. Unul dintre ei a căzut şi s-a rănit grav, fiind părăsit de camarazi.

Grupu a plecat mai departe, pe drumul spre Harghita, fiind oprit la marginea Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş. 

„Au fost şi la noi, iar la marginea parcului, un coleg de-al nostru i-a oprit când treceau prin pârâu. Ei arătau că au o hârtie de la Romsilva, un aviz să treacă prin fond forestier, dar ei de fapt aveau un răspuns prin care Romsilva nu le permiteau accesul. Peste tot sunt probleme - şi în Călimani, şi în munţii Rodnei, şi în Ceahlău“, spune Barna Hegyi, şeful Administraţiei Parcului Naţional Cheile-Bicazului - Hăşmaş.

parc

Barierele de acces în Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş sunt refăcute periodic

Şi în această zonă dintre Neamţ şi Harghita, mania off-road le dă serioase bătăi de cap rangerilor parcului. 

„Barierele puse de noi sunt vandalizate periodic, luăm câte 20 lacăte, pentru că ni se sparg în fiecare săptămână. Am montat şi indicatoare la toate intrările. Vara e dezastru. Când trec 20 de motoare prin pădure, nu se mai mişcă nimic în urmă, cum se vede şi pe camerele video montate de noi pentru faună. Din filmări se vede şi că numerele de înmatriculare sunt proaspăt date jos“, mai spune Barna Hegyi.

Amenda pentru intrarea cu vehicule motorizate în parcuri naţionale şi fondul forestier este între 6000 şi 10.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv  între 10.000 şi 20.000 pentru persoane juridice. 

Şeful Parcului Naţional Hăşmaş a şi sancţionat recent un grup de aventurieri cu motoare, numai că, în instanţă, amenda s-a transformat în avertisment, deoarece în timpul procesului, adminstratorii ariei protejate au trebuit să aducă dovezi că au pus indicatoare de interzicere la toate intrările rezervaţiei.  

„Legislaţia este aceeaşi: este interzis accesul cu vehicule nu doar în parcuri naţionale, ci şi în fondul forestier şi pe pajişti. Am văzut reclame peste tot, de exemplu în Ungaria, unde se anunţa că în secuime se organizează drumeţii off-road cu maşini de teren. Singura soluţie este intensificarea patrulărilor cu jandarmii montani. Dar şi noi şi ei avem resurse de personal limitate. Ar trebui zi de zi să patrulăm pentru a descuraja acest fenomen. Şi legislaţia ar putea fi înăsprită pentru firmele care organizează aceste ieşiri. Sunt pensiuni care se dotează şi le închiriază astfel de echipamente“, mai spune Barna Hegyi.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite