Cine sunt primele victime ale caniculei din România. Cum au murit doi bărbaţi, găsiţi de rude prea târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadrele de la Ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru salvarea celor doi bărbaţi FOTO Adevărul.ro
Cadrele de la Ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru salvarea celor doi bărbaţi FOTO Adevărul.ro

Munca în condiţii caniculare a fost fatală pentru doi bărbaţi, care prestau activităţi în agricultură, ei fiind descoperiţi fără viaţă, în aceeaşi zi, de către rude

După o perioadâ de nesfârşite ploi, care nu au mai contenit prin judeţul Neamţ în primele douăzeci de zile ale lunii iunie 2021, încălzirea bruscă a temperaturii, cu valori caniculare, a provocat, pe lângă alte neajunsuri şi tragedii. Doi bărbaţi au decedat subit, pe data de 23 a acestei luni, în timp ce prestau munci agricole. 

Ei au fost descoperiţi fără viaţă pe ogoare din apropierea localităţilor de domiciliu, prea târziu pentru a se mai face ceva pentru salvarea lor. Rudele i-au găsit fără suflare, impacientate fiind că nu mai veneau acasă, plecând în căutarea lor. 

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ a comunicat că, primul caz a fost anunţat în jurul orei 19:40. Era vorba despre un octogenar, din comuna Ştefan cel Mare, care a fost găsit de un nepot decedat în extravilanul localităţii. Bătrânul de 87 de ani a plecat în jurul prânzului pentru a aduna fân, iar când ruda a venit de la serviciu şi nu l-a găsit acasă, a mers să-l caute. 

La ora 20.00 a zilei de 24 iunie, printr-un apel la 112 se solicita ajutor medical de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ în zona Roman, în comuna Stăniţa, unde un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost găsit decedat pe o păşune. Şi el fusese la munci agricole, dar a ignorat temperaturile estrem de mari din timpul zilei, care au fost amplificate de indicele de disconfort termic. 

În ambele cazuri nu sunt suspiciuni că decesele au fost provocate de infracţiuni cu violenţă, pe cadavre nefiind descoperite leziuni. Totuşi, poliţiştii efectuează cercetări pentru morţi suspecte. Urma ca necropsiile să stabilească cauzele ştiinţifice ale morţii, cel mai probabil ele datorându-se unor cauze medicale. 

Adică decedaţii aveau afecţiuni, care au fost decompensate de factori externi, în speţă căldura extremă. Pe 23 iunie, la ora 13:00, termometrele indicau 28 de grade la Târgu Neamţ şi Roman, la Piatra Neamţ 30, iar la staţia meteo de pe Ceahlău – Vârful Toaca erau 17 grade. Numai că, din cauza indicelui de discomfort ITU (temperatură – umezeală) se resimţeau temperaturi cu circa 10 grade mai mult. 

Vă mai recomandăm să citiţi:ă mai recomandăm să citiţi: 

Pasiunile „bărbăteşti” cu care se pot lăuda o învăţătoare şi o doctoriţă. De la cine le-au moştenit

Pericole nebănuite, dar mortale, în Ceahlău. Salvamont: „Atenţie la vipere şi urşi“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite