Unic câștigă prima bătălie în războiul pentru cupele europene la volei UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florina Chirilov a avut un serviciu eficient în setul al treilea
Florina Chirilov a avut un serviciu eficient în setul al treilea

Voleibalistele din Piatra Neamț au rezolvat ușor partida cu CSM „U" Craiova disputată joi seară la Sala Polivalentă. După ce le-au învins cu 3:0 pe oltence, fetele de la Unic caută victoria și în meciul de luni din Bănie pentru a-și asigra participarea în Cupa Balcanică.  

Update Meciul cu oltencele câștigat clar de Unic

Partida de la Polivalenta din Piatra Neamț a fost tranșată clar de gazde care au întâmpinat opoziție doar în primele două seturi, câștigate cu 25:19 și 25:20 .

Al treilea act al jocului a fost adjudecat mult mai ușor de pietrence care s-au impus cu 25:10. Rezultatul a fost obținut grație unui joc bun la serviciu, mai ales după ce Florina Chirilov a reuşit o serie ce a permis nemțencelor să se desprindă la 20:8.

Voleibalistele de la Unic mai au nevoie de o victorie pentru a-și asigura locul 6 în ierarhia finală a campionatului Diviziei A1 și o participare în Cupa Balcanică.

..................

Unic - SCM „U" Craiova va avea loc joi, de la ora 17.00 în Polivalenta pietreană, având drept miză ocuparea locurilor 6-7 din clasamentul final al Diviziei A1 de volei feminin.

Dacă trec de formaţia olteană, cu două victorii înregistrate în cele trei partide, fetele noastre au asigurat locul 6 la finalul sezonului, postură ce le garantează participarea în Cupa Balcanică.

„Rămâne o motivaţie pentru orice echipă şi această întrecere, întrucât asigură prezenţa într-o competiţie continentală", spune Vasile Ouatu, președintele UNIC LPS Piatra Neamț.

Al doilea meci cu oltencele va avea loc luni, 2 aprilie, la Craiova, iar dacă duelul va consemna egaliate, urmează meciul decisiv la Piatra Neamț.

Echipa care se va detașa are garantată participarea în Cupa Balcanică, dar și șansa de continua lupta pentru ocuparea locului 5 în ierarhia finală ce aduce participarea în Cupa Challenge după un duel cu Medicina Tg. Mureș.

Rămâi pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite