Ticu Lăcătuşu, aproape de a boteza un nou vârf interzis din Himalaya. A cincea ascensiune în ultimii 10 ani pe Tsartse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ticu Lăcătuşu revine în Himalaya pentru o premieră mondială FOTO: arhiva personală
Ticu Lăcătuşu revine în Himalaya pentru o premieră mondială FOTO: arhiva personală

Primul român care a cucerit Everestul atacă pentru a cincea oară un vârf virgin din Himalaya nepaleză. Ticu Lăcătuşu este însoţit în expediţie de doi pasionaţi de alpinism din Suceava şi Bucureşti.

Alpinistul Ticu Lăcătuşu încearcă pentru a cincea oară să atingă vârful Tsartse (6343 metri) din Himalaya, într-o expediţie alături Sebastian Paulenco din Suceava şi bucureşteanul Cristi Gruia. Cei trei au făcut parte şi din echipa care, alături de Viorel Amzaroiu, a avut o tentativă de a cuceri piscul virgin din zona nepaleză şi în martie 2014. 

„Un vârf de 6.000 de metri ai spune că nu e dificil; pare mic, dar tot timpul ne-a rezervat multe surprize. Tsartse e apărat ca o fortăreaţă de versanţii care-l înconjoară”, descria Ticu Lăcătuşu dificultatea misiunii în primăvara anului trecut. 

Alpinistul român a mai avut încercări de a escalada acest vârf interzis şi în 2006, 2012 şi 2013, în cadrul unor expediţii internaţionale.  

„Tsartse e un loc favorabil unei bune aventuri”, Ticu Lăcătuşu, alpinist  

Pe 18 octombrie 2006,  Ticu Lăcătuşu reuşise să ajungă pe cel mai înalt vârf din masivul Tsartse din Mukut Himal, alături de alpiniştii germani Goetz Wiegand şi Frank Meutzner. 

„L-am botezat Peak Europa fiindcă nu avea încă un nume, iar pe hărţi figura doar cota sa, 6403 metri. Tot atunci, în 2006 am urcat şi al 2-lea vârf din masivul Tsartse, Tashi Kang 6386 metri”, îşi aminteşte Ticu Lăcătuşu.

Pe 22 octombrie, cei trei români se aflau la Dambush Pass (5300 m) şi în tabăra de bază de la Hidden Valley (5000 m), aşteptând condiţiile prielnice pentru a ataca vârful de 6343 metri.

 „Vreme ok, puţin vânt, acum ninge slab”, este ultimul mesaj transmis pe Ticu Lăcătuşu pe o reţea de socializare.

Ticu

Cu o zi înainte, echipa românească a aflat că pe masiv mai este o expediţie japoneză cu 8 alpinişti ajutaţi de 8 nepalezi. Alpiniştii niponi vor să urce Tashi Kang (6386m), al doilea vârf de pe munte.  

„Am zburat din Pokhara, al doilea oraş nepalez, spre nord, la Jomsom 2720 m. Avionul era atât de mic încât ne-au cântărit până şi pe noi pentru a fi siguri că se poate ridica de la sol”, nota pe alpinistul român pe 21 octombrie. 

Cristi Gruia, Ticu Lăcătuşu şo Sebastian Paulenco, pregătiţi de ascensiunea pe Tsartse Foto: facebook

Ticu

Pe aceeaşi temă:

Ticu Lăcătuşu atacă un vârf interzis din Himalaya. A patra încercare pe Tsartse, într-o expediţie exclusiv românească

Ticu Lăcătuşu a ratat vârful Tsartse, în Himalaya. De ce a fost nevoit alpinistul român să renunţe la ascensiunea finală

FOTO Ticu Lăcătuşu, o nouă încercare de cucerire a vârfului Tsartse

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite