Ticu Lăcătuşu, la 23 de ani de la ascensiunea pe Everest: „Performanţele autentice sunt încă posibile în Himalaya“

La 23 de ani distanţă de la premiera pe care a realizat-o pentru alpinismul românesc, Constantin Lăcătuşu a rememorat condiţiile ascensiunii din 17 mai 1995.

Pe 17 mai 1995, Ticu Lăcătuşu reuşea performanţa istorică de a ajunge pe Acoperişul Lumii (8848 m). Astăzi, la 23 de ani distanţă, alpinistul spune că Everestul a devenit o atracţie mult mai accesibilă pentru om pasionat de experienţe extreme. 

„Everest 17 mai 1995. Singur pe vârf, fără şerpaş şi fără oxigen, utilizat doar 200 m deasupra ultimei tabere (8250m). Alte vremuri: doar 350 alpinişti pe vârf până atunci, doar 75 dinspre Tibet, doar eu + alţi 5 în acea zi, niciun şerpaş, fără corzi fixe până pe vârf. Cu un an înainte, traseu dificil, în premieră, până la 8100 m, atât cât ne-a lăsat o avalanşă imensă din care am scăpat doar graţie Celui de Sus“, îşi aminteşte Ticu Lăcătuşu. 

În cele două decenii scurse de la memorabila ascensiune, interesul pentru Everest a crescut, astfel încât Acoperişul Lumii este luat cu asalt an de an în cele două sezoane propice urcărilor.   

„Everestul, la aproape 9 km altitudine, rămâne o încercare extremă, un magnet veşnic pentru orice alpinist. Dar, performanţe sportive şi alpinistice autentice, adaptate alpinismului modern din zilele noastre, sunt încă posibile în Himalaya. S-a valorificat doar 10% din potenţialul existent, iar în zone ca Antarctica şi Arctica, doar 1%. Lot of work & lot of fun for the next generations!“ (Mult de muncă, multă distracţie pentru generaţia viitoare!), mai arată cel mai titrat alpinist român. 

Una din fotografiile făcute de Ticu Lăcătuşu pe Everest pe 17 mai 1995

Ticu Lăcătuşu spune că de la reuşita din 1995 nu a mai avut încercări de a urca pe Everest, dar în urmă cu 10 ani a trecut prin zona, în timpul unei expediţii spre vârful Lhotse şi a găsit un peisaj cu totul schimbat:

„În 2008 am fost pe Lhotse, un vârf din vecinătate, dinspre Nepal, care are cam două treimi din traseu comun cu traseul spre Everest. Când am văzut ce-i acolo, am spus că n-o să mai merg niciodată, schimbarea e totală: comercializare excesivă, aglomeraţie, erau aproape 2000 de oameni. Spre comparaţie, în 1995, nu erau nici 100 de alpinişti. Acum urcă într-o singură zi 70 de oameni, cam câţi urcaseră în toată istoria pe traseul pe care l-am urmat eu“

În cei 23 de ani care au trecut de la premiera realizată de Ticu Lăcătuşu pasiunea pentru munte a căpătat şi alte conotaţii, odată cu progresul tehnologiei informaţionale şi a modernizării tehnice:     

„Dorinţa de a performa, faptul că oamenii sunt informaţi şi pot găsi echipamentul şi toate serviciile de care au nevoie face ca oricine să-şi propună să urce pe Everest. Iar toată lumea e fericită: alpiniştii sunt bucuroşi că au şansa să urce pe vârf - dar sunt multe cazuri în care nici nu sunt alpinişti, şerpaşii câştigă bani frumoşi, agenţiile prosperă, Nepalul care a dezvoltat o adevărată industrie şi , mai nou, China câştigă bani din taxe“, mai spune Lăcătuşu.

Constantin Lăcătuşu este românul cu cel mai bogat palmares alpin, din care se remarca: primul vârf de 8000 metri pentru Romania (Broad Peak – 8047m, 1992), primul român pe Everest (1995), primul român solitar pe un 8000 m (Cho Oyu – 8201 m, 1998), singurul român învingător pe cele mai înalte vârfuri ale celor 7 continente (1993-2001), tentativa de premieră mondială pe Everest (8100 m în peretele NNE, 1994), două expediţii pe Dhaulagiri-Muntele Furtunilor, Himalaya (1996 - prima expediţie româneasca la peste 7500 m şi 1999- vârful NE – 8140 m), tentativa solo pe Lhotse (Himalaya, până la 8350 m, fără oxigen artificial, fără şerpaşi), peste 30 de ascensiuni externe în premieră românească, 5 premiere mondiale şi 11

expediţii în Himalaya.