Supărarea şefului unui parc naţional distrus de sportul extrem. „Au un hârb luat din afară şi vor să urce crestele“

Supărarea şefului unui parc naţional distrus de sportul extrem. „Au un hârb luat din afară şi vor să urce crestele“

ATV-urile, un pericol pentru ariile protejate. FOTO: maszol.ro

Directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş trage un semnal de alarmă în legătură cu ce s-ar putea petrece în aria protejată după 15 mai. El se aşteaptă la creşterea numărului celor care practică off-road şi, implicit, a efectelor negative asupra mediului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Hegyi Barna, directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş, situat în judeţele Neamţ şi Harghita, se aşteaptă ca arealul să fie asaltat de pseudo-iubitori ai muntelului. Acesta se referă la pasionaţii de off-road, care au creat şi vor genera mari probleme în parc, chiar dacă acest sport extrem este interzis în zona protejată. Potrivit directorului, prezenţa lor a fost semnalată şi în perioada stării de urgenţă. 
 
„Ne temem că încep problemele. Şi în timpul carantinei umblau motociclişti în parc. Ei pot să umble, că nu au plăcuţe de înmatriculare, ştiau că pe munte nu era atunci poliţie şi jandarmerie şi deja au început să circule. Noroc că unele drumuri nu sunt practicabile, acum o săptămână încă era zăpadă pe creasta Hăşmaşului şi nu puteau merge pe drumurile obişnuite. Dar ne pregătim. În această săptămână vrem să amplasăm nişte bariere, care sunt bune pentru a bloca accesul maşinilor, dar cu motocicletele şi ATV-urile e foarte greu“, a declarat Hegyi Barna pentru Agerpress.
 
Cei care au străbătut cheile Bicazului spre Lacul Roşu au putut vedea, în ultimii ani, maşini cu platforme pe care se aflau ATV-uri şi „motoare“.
 

„Mascaţi“ şi fără plăcuţe de înmatriculare

Cheile Bicazului, una din principalele atracţii turistice din Neamţ. FOTO: viziteazasovata.ro
 
„Ne aşteptăm să crească numărul, după 15 mai. Toată lumea are un hârb luat la mâna a 15-a din Germania sau Anglia, cu numere de acolo, tot felul de maşini de teren de 20 ani şi fiecare vrea să urce pe creasta Hăşmaşului, că doar nu au altundeva unde să meargă, numai în parcul naţional unde e cel mai frumos şi ar trebui protejat. Accesul e interzis prin mai multe legi, respectiv este Codul Silvic, care interzice accesul oriunde în pădure, în afara drumurilor publice, indiferent dacă e arie protejată sau nu şi este Legea ariilor protejate, potrivit căreia există doar anumite categorii cărora le este permis accesul, cum ar fi administratorii de terenuri, ocoalele silvice, Salvamont, Jandarmeria, pentru exercitarea atribuţiilor. În rest este strict interzis“, mai spune directorul Barna.
 
De menţionat că şi în zona învecinată cu Cheile Bicazului - Hăşmaş, Parcul Naţional Ceahlău, astfel de lucruri se petrec, fiind consemnate cazuri când barierele puse tocmai pentru a stopa accesul auto au fost smulse cu maşinile sau ATV-urile.
 
Eforturile de descurajare a fenomenului sunt sortite eşecului de cele mai multe ori, angajaţii putând cu greu să-i oprească şi să-i identifice pe cei care se distrează distrugând locuri accidentate şi pitoreşti, existând situaţii în care personalul a fost ameninţat când a explicat că accesul este interzis. Plus că sunt scoase plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor.
 
„Sunt cazuri în care pe camerele de supraveghere a faunei sălbatice înregistrăm maşinile de teren, se vede că au demontate proaspăt plăcuţele de înmatriculare, ştiu că fac ceva ilegal, dar ei continuă. În fiecare zonă în care se poate intra în parc avem puse panouri de avertizare cu faptul că este interzis. Înainte spuneau că nu ştiau, dar acum ştiu. Şi la motociclete e foarte greu, nu se opresc, nu au numere de înmatriculare, au feţele acoperite cu cască“, a mai susţinut Hegyi Barna.
 

„Turiştii străini vin fiindcă ştiu că aici legea nu are efect“

Hegyi Barna, directorul parcului naţional. FOTO: Denisa Bârgău
 
 
Practicanţii de off-road riscă amenzi cuprinse între 30.000 şi 60.000 lei, în cazul persoanelor juridice şi între 5.000 şi 10.000 de lei, în cazul persoanelor fizice. Directorul mai afirmă că printre cei care vin în parc cu maşini de teren, motociclete sau ATV-uri sunt şi foarte mulţi străini, care nu pot practica acest sport la ei în ţară şi care ştiu că aici găsesc căi de încălcare a legii: 
 
„Vin şi foarte mulţi străini. Dacă nu vin cu un localnic care să-i îndrume, iau de pe internet track-urile de GPS, le descarcă şi vin pe creasta Carpaţilor, nu numai la noi, mai ales la colegii noştri din Apuseni. Sunt foarte mulţi turişti din vestul Europei, pentru că ştiu că aici legea nu are efect, deci ei pot să facă ce vor. Am avut cazuri când aveau asistenţă de la Salvamont Suceava, 40 de olandezi, cu ATV-uri, au fost cazaţi la Lacul Roşu şi au urcat prin toate zonele. Era după o perioadă ploioasă şi au făcut zob toate păşunile pe unde au trecut“. 
 
Iar efectele asupra mediului sunt de lungă durată, sunt distruse pajişti, animalele sunt speriate, iar eventualii drumeţi de bună-credinţă deranjaţi dacă au „norocul“ ca pe lângă ei să treacă un convoi de
maşini, ATV-uri sau motociclete de teren. 
 
„În momentul de faţă, asta are cel mai mare efect negativ. Pentru că exploatările ilegale de material lemnos în zona noastră au devenit foarte rare. Înainte aveam în fiecare an două-trei cazuri, iar acum avem un caz la 2-3 ani. E vorba de zgomotul pe care îl fac, dar şi de faptul că distrug stratul superficial de sol“, detaliază directorul parcului. 
 
El a mai explicat că unele animale, cum ar fi urşii, care-s foarte mulţi în zonă, se obişnuiesc cu zgomotul, nu îi mai sperie prezenţa omului şi încep să se apropie de drumuri şi localităţi. 
 
Parcul este una principalele atracţii din Neamţ şi Harghita, sute de mii de turişti alegând, anual, să-şi petreacă vacanţa sau parte din ea aici, sau se află în tranzit prin locurile de un rar pitoresc din Cheile Bicazului şi Lacul Roşu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: