Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț, gazdă pentru meciul de rugby România-Portugalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul inaugural din Cupa Europeană a Naţiunilor, dintre România şi Portugalia, se va juca la Piatra Neamţ, în februarie. Soluția a fost găsită după ce negocierile pentru disputarea pe Cluj Arena s-au încheiat fără un rezultat favorabil.

Potrivit anunţului de sâmbătă al FR Rugby, negocierile cu reprezentanţii Cluj Arena au durat peste două luni, răspunsul fiind negativ din partea ardelenilor, care s-au temut că suprafaţa de joc se va deteriora.

FR Rugby s-a reorientat şi a ajuns la un acord cu reprezentanţii autorităţilor locale din Piatra Neamţ, acordul fiind salutat de forul naţional, care menţionează că acţiunea se va înscrie şi în strategia de popularizare a sportului cu balonul oval.

„Unul dintre obiective este reactivarea și formarea unor structuri de rugby din aceast zonă, mai ales că la Piatra Neamț există un club specializat pe rugby feminin înființat de Eusebiu Popa în urma cu zece ani, Rugby Club Piatra Neamt”, se arată în comunicatul FRR.

Meciul România-Portugalia este primul din actuala ediţie a Cupei Europene a Naţiunilor şi se va desfăşura în 4 februarie, de la ora 17.00.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite