Spovedania unui rom implicat în răfuiala de la Târgu Neamţ. „Ce să fac dacă asta-mi este naţia? Să mă omor?“

Spovedania unui rom implicat în răfuiala de la Târgu Neamţ. „Ce să fac dacă asta-mi este naţia? Să mă omor?“

Prinţu Lăcătuşu îşi asumă vina pentru scandalul de la Târgu Neamţ FOTO Facebook

Unul din participanţii la conflictul violent petrecut joi, 5 iulie, pe o stradă din Târgu Neamţ, îşi cere public iertare pentru cele întâmplate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul din participanţii la luptele de stradă care au avut loc săptămâna trecută (joi, 5 iulie) în oraşul Târgu Neamţ, şi-a cerut iertare printr-o postare publică făcută pe reţelele de socializare. Vasile Lăcătuşu (27 de ani), cunoscut în comunitatea de etnici romi cu apelativul „Prinţu Lăcătuşu“ este unul din cei 10 bărbaţi reţinuţi de Poliţie după scandalul nocturn şi pus ulterior sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.   
 
„Dragi târgu-nemţeni, e prima dată în cei 27 de ani de trai în acest oraş, când cred cu tărie că trebuie să îmi cer iertare faţă de dumneavoastră! Sunt ţigan, tatăl a doi copii şi fac parte dintr-o familie numeroasă de ţigani care trăiesc din 1991 în acest oraş. Am crescut aici, am învăţat aici, am încercat mereu să nu îmi fac familia de râs. Mă ocup din tată-n fiu cu fierul vechi, oale şi ulcele, ţigănii de acest tip. Plătesc dările la stat şi respect legile acestuia“, se prezintă la începutul postării Prinţu Lăcătuşu.

 
Acesta susţine că nu este o persoană recalcitrantă, ţine la liniştea sa şi a familiei sau a membrilor comunităţii, dar recunoaşte că greşit atunci când a ales să se implice în conflictul din stradă:  
 
„Cu regret, am greşit! Am greşit când am ales să răspund unui atac penibil al ţiganilor din Tăbăcari şi Vânători. Am greşit când am ales să-mi apăr familia astfel. Am greşit, dar nu pot şterge acest lucru. Obiceiul din ţigănie nu mă lasă să pun pe tapet mizeriile unor ţigani care uită că trăim printre alţi oameni. Desigur, vreau respectarea legii de către toţi ţiganii! Vreau să nu mai avem cerşetori, pe care vă rog să nu îi mai alimentaţi! Vreau educarea ţiganilor! Dar nu pot singur! Mai ales când vin unii cu furci şi topoare de prin cine ştie ce cotloane şi ne provoacă“, mai spune Prinţu Lăcătuşu.
 
Acesta s-a arătat dispus să plătească toate pagubele materiale rezultate în urma răfuielii dintre clanurile ţigăneşti. 
„Sunt ţigan, sunt om şi nu doresc să fiu considerat o greşeala a societăţii! Ce să fac dacă asta-mi este naţia? Să mă omor?“ - Prinţu Lăcătuşu 
 
Primarul de Târgu Neamţ spune că Prinţu Lăcătuşu este fiul fostului bulibaşă al comunităţii etniei rome din oraş.
 
„Bulibaşa lor din Târgu Neamţ, căruia îi spuneau <Ministrul>, e mort de vreo doi ani. Problema e că nu de mult a murit şi bulibaşa rromilor din comuna învecinată, Vânători Neamţ şi acum sunt două grupuri fără conducere. Cu ani în urmă, noi cu liderii lor discutam şi cred că o a doua cauză a conflictului de săptâmâna trecută a fost alegerea unui lider“, a declarat primarul Daniel Harpa. 
 
Edilul a mai precizat că va încerca să discute cu membrii comunităţii rrome din Târgu Neamţ să-şi aleagă un lider. În acest demers, primarul va fi însoţit de reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale, ai Poliţiei Locale, precum şi de Daniel Răducanu, consilier pe problemele rromilor în cadrul Prefecturii Neamţ. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările