Sorina Pintea, acum un an, despre corupţia din sănătate: „Încă avem o problemă cum ne comportăm cu pacienţii dacă nu primim şpagă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorina Pintea şi Ionel Arsene, la o conferinţă de presă susţinută pe 6 martie 2019. FOTO: monitorulneamt.ro
Sorina Pintea şi Ionel Arsene, la o conferinţă de presă susţinută pe 6 martie 2019. FOTO: monitorulneamt.ro

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, arestată sâmbătă seară pentru luare de mită în formă continuată, vorbea în urmă cu un an despre corupţia din sănătate în timpul unei vizite la Piatra Neamţ. Declaraţiile erau făcute în contextul arestării unor ortopezi de la Spitalul Judeţean.

Exact acum un an, pe vremea când era ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea ajungea  la Piatra Neamţ chiar în momentul în care cinci medici de la Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean fuseseră reţinuţi pentru zeci de şpăgi primite de la pacienţi şi în cazul cărora procurorii ceruseră arestarea preventivă. 

În acest context, la o conferinţă de presă susţinută împreună cu Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Pintea a fost întrebată despre corupţia din sistem, cu trimitere la cazul ortopezilor. 

„Încă avem o problemă cu modul în care ne comportăm cu pacienţii dacă nu primim şpagă. E un lucru care este evident. Eu cred şi sper că este în scădere, dar mai sunt cazuri punctuale. S-a întâmplat la Neamţ şi nu doresc să comentez foarte mult, deja sunt organe de anchetă care verifică aceste aspecte“, spunea, pe 6 martie 2019, Sorina Pintea. 

Referindu-se la arestarea propriu-zisă a medicilor acuzaţi de luare de mită, Sorina Pintea spunea că singura chestiune care o deranjează este că nu ştie „cât va fi influenţat actul medical“. 

Ce spunea şeful Consiliului Judeţean Neamţ

La rândul său, şeful CJ Neamţ, Ionel Arsene, care trecuse printr-o experienţă similară cu cea a doctorilor, fiind arestat preventiv şi judecat în două dosare de corupţie, vorbea despre prezumţia de nevinovăţie de care trebuie să beneficieze orice om.

„Fără să iau apărarea nimănui, cred că orice om din România încă poate să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie. Cred că hei-rupismul ăsta de a plimba oameni cu cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi ar trebui să înceteze, pentru că metode din acestea bolşevice nu cred că mai au sens în anii noştri“, susţinea preşedintele Ionel Arsene.

Medicii de la Secţia de Ortopedie a Spitalului de Urgenţă Neamţ erau acuzaţi că „în mod direct şi pentru sine, au pretins şi primit sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionând îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale“, menţiona un comunicat al Parchetului Neamţ. În prezent, cei cinci medici acuzaţi sunt judecaţi la Tribunalul Neamţ, alături de ei în aceeaşi postură fiind încă 18 inculpaţi, foşti pacienţi sau rude ale acestora, acuzaţi că au dat şpagă medicilor.

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru 20 de zile sâmbătă seară, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei.

Fiul Sorinei Pintea, Ionuţ Pintea, publică o înregistrare video pe Facebook, în care susţine că s-a întâlnit cu denunţătorul mamei sale. Denunţătorul, pe nume Mihai Costea, i-ar fi spus că în circuitul şpăgii e implicat şi Liviu Pop. „Mi-a zis că a fost vorba despre încă patru plăţi, încă patru tranşe de bani, pe care el le-a făcut către Liviu Marian Pop: o dată  - 40.000 de euro anul trecut, şi o dată câte 5.000 de euro tot către Marian Pop“, spune fiul Sorinei Pintea. Liviu Pop, cu voce tremurândă la TV, neagă acuzaţiile.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite