S-a stins unul din cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. Părintele Iustin, de la Petru Vodă, a murit după o lungă suferinţă

S-a stins unul din cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. Părintele Iustin, de la Petru Vodă, a murit după o lungă suferinţă

Părintele Iustin, într-o fotografie din 2007, FOTO petruvoda.ro

După cele două operaţii suferite la Cluj, părintele arhimandtrit Iustin Pârvu a fost adus la mănăstirea din Neamţ unde credincioşii s-au rugat zi şi noapte pentru sănătatea sa. La 94 de ani, slăbit de o boală chinuitoare, unul din cei mai iubiţi duhovnici ai românilor a trecut la cele veşnice.

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a murit duminică, 16 iunie, la ora 22.40, „după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore”, au anunţat călugării mănăstirii Petru Vodă. 

 

„De la sfîrşitul lunii martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!”, se arată într-un comunicat emis de obştile mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin.
 
 

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

Citeşte şi: Părintele Iustin, de la Petru Vodă, mesaj emoţionant către poporul român: „Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare”

Părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă are sănătatea şubredă. Obştea mănăstirii le cere credincioşilor să se roage pentru duhovnic

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: