Ruine acoperite de urmele petrecăreţilor

Aflat la doar patru kilometri de centrul oraşului Piatra Neamţ şi la o altitudine de 457 de metri, locul în care au existat mai multe serii de cetăţi nu mai păstrează decât o urmă de zid.

Vizitatorii care ajung pe vârful muntelui Bâtca Doamnei după ce străbat un drum accidentat, dar accesibil autoturismului, au parte doar de o privelişte deosebită. Decorul natural se deschide panoramic atât spre Masivul Ceahlău, cu vizibilitatea permisă de cele două lanţuri muntoase care străjuiesc Valea Bistriţei, cât şi spre Piatra Neamţ şi Muntele Pietricica. Majoritatea „turiştilor“ urcă pe munte doar pentru un grătar.

Din 1967 nu s-a mai întâmplat nimic
Astfel, urme de cărbuni  apar frecvent printre ruinele uneia dintre cele mai importante cetăţi dacice. Construcţia, de o importanţă istorică inestimabilă, a fost lăsată în paragină. Singurele săpături arheologice au fost realizate până în 1967. „În 1957, au început săpături ample, care au scos la iveală câteva terase şi un bogat material arheologic. Din 1961 până în 1967, au mai lucrat arheologi de la Muzeul din Piatra Neamţ, împreună cu cei de la Institutul de Istorie şi Arheologie Iaşi, muzeele din Suceava sau Bacău. Materialele arheologice provenite din aceste săpături se pot vedea la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ“, a declarat Lucian Uţă, muzeograf al instituţiei de cultură.

De altfel, săpăturile au relevat amănunte esenţiale despre ruine. „În 1954, academicianul Constantin Daicoviciu aprecia că la Bâtca avem de a face cu o cetate dacică fortificată artificial“, a mai precizat Lucian Uţă. Descoperirea locului a fost făcută însă de preotul Constantin Matasă, care a pus bazele cercetării culturii Cucuteni în zonă. „Primele cercetări pe înălţimea Bâtca Doamnei au fost realizate în 1928 de către preotul Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ. Până în 1938, rezultatele nu au fost însă satisfăcătoare“, apreciază muzeograful Uţă.

Restaurarea, imposibilă
Restaurarea cetăţii Bâtca Doamnei este complicată. Muzeografii nemţeni spun că principala problemă este cea a fondurilor, greu de obţinut. Pe de altă parte, s-au mai păstrat doar câteva fragmente de zid. „Este vorba mai degrabă de a recrea, la scară mai mică, această fortificaţie sau poate doar sanctuarul“, a explicat istoricul Uţă.