Românul ajuns celebru în echitaţia din Europa. A pregătit 20 de cai care au ajuns campioni în concursurile internaţionale

Românul ajuns celebru în echitaţia din Europa. A pregătit 20 de cai care au ajuns campioni în concursurile internaţionale

Ştefan Mikloşi în concursul de Grand Prix Magna Racino din FOTO: magnaracino.at

După ce a emigrat în Austria în urmă cu trei decenii, Ştefan Miklosi s-a perfecţionat într-o profesie care nu-şi are corespondent în echitaţia din România.

Ştefan Miklosi, un specialist al pregătirii cailor pentru concursurile de sărituri peste obstacole, trăieşte de 30 de ani în Austria. Revine des în ţară, pentru competiţiile de elită, aşa cum s-a întâmplat şi în iulie, când a fost prezent la concursul internaţional de la Baza Hipică din Piatra Neamţ. 
 
„Sunt de loc din Tîrgu Mureş şi acolo, prin anii '80, am început călăria. Primul meu concurs naţional a fost la Piatra Neamţ, când s-a deschis Baza Hipică, în 1986. În 1989 am plecat din România, când tocmai reuşisem să cuceresc titlul de campion naţional la juniori“, povesteşte Ştefan Miklosi. 
 
Ajuns într-o ţară occidentală, el a reuşit să-şi croiască o carieră în lumea concursurilor de călărie. 
 
„Acolo am luat totul de la zero, cu licenţa, cu participarea de la concursuri. În 1999 am câştigat Campionatul Austriei, apoi am intrat în concursuri de Cupă Mondială, din toată Europa, de la o stea, la cinci stele, adică de la 80 de cm înălţimea obstacolelor, până la 1,6 metri, nivelul maxim. În 2003, la Salzburg, am câştigat un concurs de cinci stele cu echipa, într-o competiţie cu cei mai buni sportivi din lume“, mai spune Ştefan.
 
Ştefan Mikloşi la Baza Hipică din Piatra Neamţ FOTO: Florin Jbanca
 
 
În paralel cu activitatea competiţională, Miklosi a început să se pregătească pentru o nouă meserie dedicată în totalitate cailor de competiţii:  
 
„Am mers la o şcoală de trei ani la Dortmund unde am învăţat pentru această meserie numită <berider>, adică şi proprietar de cai, şi antrenor şi partener în concursuri. Din 2000 am avut cel puţin 15-20 de cai care au fost pregătiţi de mine care au mers la concursuri mari de Cupă Mondială. Unul din cei mai buni cai din România, Coupe de Noir, călărit de Norbert Schumann, este tot de la mine. Un alt cal pregătit de mine, cu care am câştigat în 2017 în Austria marele premiu al concursului Magna Racino este Billy Manhatten“, mai spune Ştefan care a avut ocazia să lucreze cu cei mai buni antrenori şi sportivi, între care Hugo Simon, un campion care a câştigat cele mai importante premii din lume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: