Românul care a aflat cu stupoare că urma să finanţeze o biserică fără ştirea lui: „Nu-mi vine să cred ce schemă de furt a conceput popa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de contribuabili din întreaga ţară apar în evidenţele Finanţelor, prin Declaraţia 230, drept finanţatorii unor ONG-uri, în condiţiile în care mulţi dintre ei nu şi-au dat acordul pentru direcţionarea celor două procente din impzitul pe venit către respectivele entităţi. Printre beneficiarii direcţionărilor suspectate de fals se numără şi o biserică din Piatra Neamţ.

Şi anul acesta ANAF a acceptat ca depunerea formularului la organele fiscale să se realizeze atât de către contribuabilul persoană fizică, cât şi, centralizat, de către entităţile beneficiare, în baza unei declaraţii scrise (ca măsură de siguranţă).

Aşa că agenţiile judeţene ale Finanţelor trebuie să ia la verificat toate formularele 230 care au fost depuse prin intermediul entităţilor non-profit şi să aducă la cunoştinţa contribuabililor, prin notificări, destinaţia sumelor ce urmează a fi virate.

Asta, ca o măsură de evitare a unor posibile fraude, pentru ca, în situaţia în care contribuabilii nu recunosc entităţile cărora urmează a li se vira suma din impozitul pe venit, să înştiinţeze organul fiscal (în termen de 30 zile de la data primirii notificării) pentru a nu efectua viramentul sumei.

O astfel de înştiinţare a primit şi Marius Gabur, din Piatra Neamţ, care a aflat cu stupoare că o parohie de care nici nu auzise, pretinde că ar fi beneficiara direcţionării de către acesta a celor două procente  din impozitul pe venit. pe care contribuabilul are posibilitatea să le ofere unei asociaţii non-profit.

"În plic, o «Notificare» ce mă înştiinţează că «Parohia Pogorârea S.F. Duh» din Piatră Neamţ (biserica de la Gară, am aflat mai târziu) vrea cei 2 % din impozitul meu pe profit şi că, dacă nu merg în termen de 30 de zile de la primirea plicului să ANULEZ acel formular, automat banii se vor duce în contul şmecherilor. Văd un număr de telefon de la ANAF, sun pentru lămuriri, primesc răspuns că nu ştiu exact cum s-a întâmplat, dar îmi zic că e clar că ar trebui să merg să depun notificarea cu semnătură şi dată şi cu menţiunea că nu doresc să le dau lor banii. Am întrebat, aşa, ştiu că degeaba, dacă e normal ca din banii şi din timpul meu, să răpesc pentru a anula ceva ce eu nu am semnat, completat, dorit vreodată să fac. Au zis că da, trebuie! (...) Am mers în pauza de serviciu la ANAF Piatra Neamţ, iar la ghişeu aflu că nu se ştiu foarte multe informaţii despre acest lucru, doar că au venit 1.000 de formulare «230» de la parohia bisericii de la Gară. Nu stau în zonă şi nu am completat vreodată nimic pentru ei. Întreb dacă există semnătură mea pe formularul respectiv, mi se spune că nu crede că există şi că de asta se trimit aceste notificări ca să confirmăm noi sau nu", scrie, pe Facebook, Marius Gabur.

"Schema este foarte inteligentă, dar nu şi legală"

Bărbatul vrea să ştie cum a ajuns respectiva parohie să se folosească, fără acordul său, de datele sale personale în încercarea de a-şi rotunji veniturile.

"Nu îmi vine să cred ce schemă de furt au conceput popa de la gara şi cu cineva de la ANAF Neamţ. Adică cineva, un aghiotant de-al şerifului de la gară a stat cu nopţile şi a completat 1.000 de formulare cu toate datele, eventual a avut şi CNP-uri, de pe vreun CD cu <<Lista Firme>>  sau ceva , totul mai puţin semnăturile. Apoi, le-au trimis la ANAF <<la pescuit>> zic , pentru că procedura/formularul de notificare informează că dacă eu în 30 de zile nu merg la ANAF să infirm ce scrie acolo, automat intră în legalitate distribuirea acelor bani, către popa. Schema este foarte inteligentă dar nu şi legală, aşa arată", mai scrie contribuabilul pe contul său de socializare.

Bărbatul a mers şi la Parohie, dar n-a găsit niciun preot care să-l lămurească cu privire la suspiciunile pe care le are cu privire la posibile fapte de fals şi uz de fals.

Contactat de "Adevărul", Marius Gabur a precizat că va sesiza Poliţia cu privire la infracţiunile pe care le suspectează

„O întâlnire cu preotul nu cred că m-ar lamuri... Mai mult ca sigur o să fac o solicitare de lămurire la ANAF, în care să mi se argumenteze/ prezinte dovezi legate de formularul meu. Cine l-a depus? Apoi, voi face o plângere la Poliţie să afle (sper anul asta) cine s-a ocupat de fals în acte, cine a folosit datele mele şi de unde le-a luat?“, a declarat, pentru "Adevărul", Marius Gabur. 

Cazuri similare există şi în alte judeţe din ţară. În Argeş, spre exemplu, aproximativ 13% din totalul formularelor prelucrate de organele fiscale reprezintă cereri multiple depuse pentru două sau mai multe entităţi, situaţie  în care se află şi două entităţi de cult din judeţ. Până în prezent, peste 50 de contribuabili au răspuns notificării şi au comunicat Finanţelor nedepunerea formularelor pentru cele două entităţi de cult. Din acest motiv, până la clarificarea situaţiei, AJFP Argeş a suspendat efectuarea eventualelor viramente în conturile indicate. Se fac verificări, iar în funcţie de rezultatele acestora, ar putea fi sesizate şi organele penale.

Ce spune procedura de restituire a sumelor

De anul acesta, procedura de restituire a sumelor reprezentând până la 2% din impozitul pe veniturile din salarii şi din pensii aferente anului 2017 a fost modificată, iar ca element de noutate, pentru a veni în sprijinul contribuabililor persoane fizice care îşi exprimă susţinerea faţă de organizaţiile/fundaţiile/asociaţiile non-profit, noile reglementări au prevăzut ca sumele calculate şi datorate acestora să fie virate în conturile indicate în termen de cel mult 90 zile de la înregistrarea formularului depus de contribuabil sau entitatea beneficiară, pe bază de borderou, semnat şi stampilat. 

"Mi se pare oribil, îngrozitor, modul în care au ajuns să pună mâna pe banii noştri" 
 

Înainte de asta însă, în cazul formularelor depuse de asociaţiile non-profit, Finanaţele trimit notificări pentru a stabili dacă oamenii şi-au dat sau nu acordul cu privire la direcţionarea procentelor lor către respectivele entităţi. Dacă în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, contribuabilul notiticat nu infirmă direcţionarea, se procedează la efectuarea viramentului sume către entitatea non profit. 

"Ştiu că sunt foarte multe astfel de plicuri care nu ajung să fie deschise de către destinatar, din motive diferite: schimbare domiciliu fără a modifica şi datele în buletin, oameni plecaţi din ţară, care cotizează la ANAF prin alte venituri ce le vin de aici, se mai aruncă la un loc cu fluturaşii (...). Ca şi concluzie, sincer mi se pare oribil, îngrozitor, modul în care au ajuns să pună mâna pe banii noştri, mai ales că eu unul nu am dat vreoadată vreun ban, decât forţat de împrejurări. Spor la zbor şi fiţi pe faza, mâine poate va treziţi că biserica x de pe raza parohiei y vă cere să evacuaţi apartamentul că e bun pentru depozitat formulare 230... cu promisiunea Raiului şi a verdeţii veşnice", mai scrie, pe Facebook, Marius Gabur.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite