Reţetă de fasole gătită la ceas de iarnă, cu murături şi vin roşu ţărănesc

Reţetă de fasole gătită la ceas de iarnă, cu murături şi vin roşu ţărănesc

Din banala legumă, dacă este preparată cu dichis ies minuni gastronomice. FOTO: teosckitchen.ro

Marele actor Iancu Brezeanu spunea într-o carte despre mâncarea de fasole că are un bun renume dacă este preparată cum trebuie şi mai ales cu ingredientele care trebuie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre felurite merinde preparate cu mai mult sau mai puţin „fast“ gastronomic abundă literatura şi site-urile de specialitate, reţete care folosesc doar un ingredient putând fi găsite sute. 

Una interesantă, în care banala fasole are rolul principal, este expusă de Ion Iancu Brezeanu, într-o carte numită „Amintiri. Vinurile mele pritocite de Gaby Michailescu“. 

Primul dintre ei (n. 1.XII 1869 - d. 17.03. 1940) a fost un cunoscut actor, promotor al realismului în arta teatrului comic din epoca sa, iar al doilea (n. 14 XII 1910 - d. 4.IX. 2008), impresar de teatru, cronicar dramatic şi memorialist. 

Date fiind ocupaţiile celor doi, cel mai probabil au stat la taifas prin cele cârciumi şi hanuri din Bucureşti, ospătându-se din bucatele vremii şi aflând modul lor de preparare. 

Dar iată cum este descrisă una de fasole şi mai ales când trebuie gătită: la cea de iarnă, cu logodnă de murături acre şi cu vin roşu ţărănesc. 

„Şi chiar că-şi merită leguma asta chivernisită bunul ei nume, dacă-i gătită cum se cade şi-n ceasul ei de iarnă, cu logodnă de murături acre şi cu vin roşu ţărănesc de la Murgenii Prutului însoţită, mâncată caldă când afară-i viscol amarnic şi lumina zilei mică, când se strâng tăcute ciorile prin salcâmii goi şi dorm mâţele cu săptămânile şi-i pace în casă şi în lume ca-n versurile aşezate ale lui Coşbuc“.

„La urmă sarea şi câteva boabe de piper negru, care să-i dea gust aţâţat“

 

Odată aflând despre ce-i vorba, autorul cărţii pomenite ne explică şi ce trebuie făcut şi ce soi de legumă trebuie folosit.

„Atunci se aleg doi pumni de fasole albă, lătăreaţă, boabe curate ca smalţul şi se lasă de cu seară să se moaie şi să-şi piardă pieliţele în apa încălzită, după care încă din zori, care iarna vin târziu, se pune fasolea la fiert îndelung şi molcom, că-i îndărătnică şi se lasă greu“. 

Şi mai spune Brezeanu ce-i de făcut: „Când o socotim îmblânzită, după vreo trei ceasuri ori mai mult - or mai puţin, după cum îi este neamul - îi schimbăm apa aruncând-o pe cea dintâi şi-i adăugăm costiţă afumată, măruntă, slabă, dar nu de tot, ceapă doar trecută printr-o tigaie cu untdelemn încins şi stinsă cu bulion de roşii, o frunză de dafin, o crenguţă de cimbru uscat, mărarul şi la urmă sarea şi câteva boabe de piper negru, care să-i dea gust aţâţat, ca de femeie obosită, odihnită la soare vara“. 

„Deoparte se prăjesc cîrnaţii olteneşti iuţi, daţi dracului, sau orice altă afumătură de porc - ceafă, spată ori mai ştiu eu ce“.

Pare că-i gata preparatul, dar continuă expozeul pe tema reţetei de fasole, dezvăluind alte secrete ca să iasă straşnic de bună. 

„Deoparte se prăjesc cîrnaţii olteneşti iuţi, daţi dracului, sau orice altă afumătură de porc - ceafă, spată ori mai ştiu eu ce - care se răstoarnă peste fasole când e isprăvită, împreună cu grăsimea dulce în care s-au chinuit; împărţită pe la meseni, mâncarea va sta împreună, dacă se poate, cu un harbuz murat - dacă-i în Moldova, la Vaslui - iar dacă nu, nici o ceapă zdrobită cu pumnul nu-i de colea; aurie, mămăliga o va mesteca mai înainte un bărbat care-şi bănuie nevasta c-a mers la fântână fără treabă şi-o va aduce la masă răsturnată ţeapăn pe fund de lemn, tăiată-n bucăţi cu aţă de cânepă şi învelită în ştergare de in, ca nici rătăcită să nu fie“. 

Acum chiar că-i gata reţeta, dar actorul continuă, dezvăluind altă mâncare de fasole, gustoasa iahnie:

 „Odată am mâncat-o şi altfel gătită, făcăluită, cu pâine neagră de secară, proaspătă de tot, rumenă la coajă: după ce s-a fiert fasolea ca mai sus, dar numai ea singură, se dă printr-o sită şi se bate până se umflă, amestecându-se cu mult usturoi pisat şi cu boia de ardei şi cu ceapă albă, după care peste ea se aştern cârnaţii prăjiţi, lungi şi subţiri, crestaţi ca să se cuprindă întregi de dogoare şi i se-n-veseleşte faţa tot cu ceapă şi cu untdelemnul în care s-a călit stând galben împrejurul tipsiei şi cu o risipitură de gogoşari roşii muraţi, şi acri şi iuţi totodată“. Ce ar mai fi de spus? Doar poftă bună!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările