Reguli de turism montan valabile în perioada interbelică. După ce criterii trebuiau aleşi tovarăşii de drumeţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Cartea Munţilor“, lucrare de căpătâi a turismului românesc din perioada interbelică, prezintă o serie de reguli de bază utile şi în zilele noastre celor care practică ascensiunile montane.

În anul 1920 apărea, la Editura Cartea Românească, o lucrare ce cuprindea sfaturi utile pentru amatorii de drumeţii montane, intitulată „Cartea Munţilor“. Semnată de Bucura Dumbravă (pseudonimul prozatoarei Fany Seculici), cartea era reeditată în 1924 sub egida „Hanul Drumeţilor -  Asociaţie Patriotică pentru răspândirea turismului şi crearea de parcuri naţionale în România”.   

În lucrarea amintită, unul dintre capitole era dedicat sfaturilor legate de  alegerea tovarăşilor pentru o ascensiune pe munte. Autoarea subliniază încă din start importanţa alegerii tovarăşilor de drumeţie, astfel încât  

„Bagă la cap, drumeţe, şi nu pleca la munte cu or şi cine! Nici dacă conduci tu, nici dacă conduce altul. Tu, catană, alege-ţi bine căpitanul. Iar tu, căpitane, nu primi decât cătane zdravene“, este una din primele reguli pentru o drumeţie reuşită.   

Autoarea explică terminologia folosită în cadrul grupului, atunci când se referă la căpitanul grupului de drumeţi sau la catană:  

„Denumirile de căpitan şi de catană, pe care le-am întrebuinţat, chiar când e vorba de un pâlc cât de mic de drumeţi, nu au însă nimic milităresc în sensul obicinuit al cuvântului. Căpitanul de drumeţi se înrudeşte spiritualiceşte cu căpitanul de haiduci: el este un frate mai mare iubit şi ascultat fiindcă e iubit şi fiindcă ştie rostul meşteşugului său. Căpitănia drumeţească nu este întemeiată pe silă şi pe frică, ci pe încredere. Ea este căpitănia ideală, - o pildă a căpităniei viitorului. Căci cred că, aşa precum şi în viitor oamenii nu se vor naşte fără cap, nici societăţile, care oglindesc în mai mare organismul individului, nu vor putea să fie duse numai de către picioare“

De ce nu e indicat ca un grup să fie prea mare

Un sfat pe care Bucura Dumbravă îl dădea celor care îşi aleg grupul de montaniarzi ţinea de atenta selecţie a partenerilor de drumeţie:

„Cercetează-ţi tovarăşii, fiziceşte şi sufleteşte, şi vezi dacă sunt buni de codru verde. Şi dacă eşti căpitan, potriveşte greutăţile excursiei după însuşirile trupeşti şi intelectuale ale catanelor. Sunt mulţi cari ar fi ajuns, cu vremea, bune elemente ale drumeţiei, dacă cea dintâi încercare n'ar fi întrecut puterile lor“

Din experienţele avute în munţii Bucegi în anii interbelici, autoarea a observat şi importanţa unui număr limitat de turişti într-un grup care abordează traseele montane: 

„Numărul unui grup de alpinişti n'ar trebui să fie mai mare de şase sau şapte. Îndată ce grupul este alcătuit din mai mulţi, el pierde caracterul de intimitate şi de prietenie, care e adevăratul farmec turistic, şi nu rămâne decât cu două alternative: organizarea militărească sau anarhia“.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite