Profesor de sport şi arbitru cu apucături perverse. Este acuzat că a agresat sexual cîteva eleve

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procesul va avea loc la Judecătoria Piatra Neamţ FOTO Adevărul.ro
Procesul va avea loc la Judecătoria Piatra Neamţ FOTO Adevărul.ro

Un profesor de sport, care activa şi în arbitraj, va fi judecat pentru apucăturile cu iz pervers, fiind acuzat de agresiune sexuală împotriva unor eleve

Procurorii de la Parchetul Piatra Neamţ au finalizat urmărirea

penală şi au dispus trimiterea în judecată a lui Ştefan Tăbăcaru, în vârstă de 28 de ani, profesor de sport şi arbitru de fotbal, care este acuzat de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Dosarul va fi în procedură de Cameră preliminară circa două luni, perioadă în care se va verifica temeinicia administrării probelor. 

Din ancheta efectuată, a rezultat că cel în cauză a avut

un comportament deviant faţă de mai multe eleve de la clasele unde preda, faptele petrecându-se timp de mai multe luni. El era încadrat la şcolile gimnaziale din comele Rediu şi Podoleni, victimele acestuia având vârste între 7 şi 12 ani.

Cercetările au demarat pe 25 iunie a acestui an. Părinţii unei fete de 11 ani, elevă în clasa a IV-a la unitatea din Rediu, au sesizat conducerea şcolii şi apoi organele de cercetare penală, după ce au descoperit în telefonul fiicei mesaje cu tentă sexuală de la profesorul care preda disciplina sport. Investigaţiile aveau să arate că minora nu era singura victimă a cadrului didactic. 

Acesta a transmis pe o reţea de socializare mai multe mesaje cu caracter obscen, altor eleve făcându-le avansuri sexuale. Pe 4 iulie profesorul a fost reţinut preventiv, pentru o perioadă de 24 de ore, iar a doua zi propunerea de arestare preventivă a fost admisă. Ulterior, acuzatul a fost plasat în arest la domiciliul părinţilor din oraşul Roznov. 

„Un bărbat, în vârstă de 28 ani, din oraşul Roznov, ar fi transmis prin intermediul unei reţele de socializare unor minore, mai multe mesaje cu conotaţii sexuale. Persoana în cauză, în calitate de profesor de educaţie fizică şi sport, la o unitate şcolară, ar fi manifestat un comportament neadecvat cu tentă sexuală, faţă de mai multe eleve minore“, declara Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. 

Luna trecută, Ştefan Tăbăcaru adresa magistraţilor o petiţie prin care cerea permisiunea de a pleca de la adresa unde era în arest la domiciliu, pentru a se prezinta la examenul de titularizare pe post. Doleanţa profesorului era controversată, pentru că, în caz că va fi găsit vinovat, pe lângă pedeapsa aplicată, instanţa putând decide interdicţia de a mai preda o perioadă. Cererea i-a fost admisă, dar

cel în cauză nu a promovat examenul. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Corupţie, curios de blândă sentinţă. O contabilă lua şpăgi pentru angajări la spital şi pensionări

Dezmăţ cu cocaină şi ecstasy în cluburi de fiţe. Ce fapte au comis traficanţii românii prin străinătate

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite