Prim-procuror depistat pozitiv cu noul coronavirus. Ce măsuri drastice au fost luate la parchetul respectiv

Prim-procuror depistat pozitiv cu noul coronavirus. Ce măsuri drastice au fost luate la parchetul respectiv

Parchetul Bicaz a fost închis pentru cel puţin 14 zile. FOTO: Dan Sofronia

Şi în cazul a trei cadre de la Jandarmerie, care este posibil să fi asigurat paza şi protecţia unităţii de parchet, testele efectuate de epidemiologi au ieşit pozitive.

Din ce în ce mai multe instituţii din Neamţ încep să fie afectate de epidemia de coronavirus, fără a mai pune la socoteală cele deja existente, virusul care provoacă atâta nelinişte „manifestându-se“ în sectoare care până acum păreau „sigure“. 
 
Astăzi, 26 august, s-a aflat că prima unitate de parchet din judeţ, din cele cinci existente, unde s-a depistat un caz este Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz. 
 
Unul dintre cei trei magistraţi din cadrul instituţiei, se pare că este chiar prim-procurorul (nu s-a emis nici un comunicat oficial până aseară), a fost depistat pozitiv la testul Covid19. 
 
Cum numărul personalului din unitate este redus, doar 11 oameni, din care trei procurori, plus personal auxiliar de specialitate şi şoferi, nu a fost mare lucru să fie depistaţi contacţii direcţi. De fapt, Parchetul Bicaz şi-a suspendat
activitatea încă de pe data de 25 august 2020, unitatea fiind închisă total. 
 
„A fost depistat un caz pozitiv la testul Covid 19, ulterior fiind identificaţi contacţii direcţi. Suntem în izolare, pentru o perioadă de 14 zile de la contactul cu persoana bolnavă, iar unitatea a fost închisă, urmând a se face dezinfecţia“, a declarat, pentru cotidianul Monitorul de Neamţ, procurorul Radu Alexandru Mitroi, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz. 
 
Toate cazurile urgente, care ţineau de competenţa acestei instituţii (propunerile de arestare preventivă, cele de prelungire a detenţiei, ori alte solicitări de măsuri preventive), vor fi direcţionate, pe perioada cât unitatea este închisă, către cea mai mare unitate din judeţ, Parchetul de pe lângă
Tribunalul Neamţ.
 

Cine pe cine a infectat?

Nedorita situaţie de la unitatea de parchet menţionară se adugă celei de la Jandarmeria Neamţ, care a comunicat oficial că trei cadre de la subunitatea din Bicaz au fost infectate cu Covid-19. Este vorba de
personal care executa misiuni de pază şi protecţie instituţională. 
 
Nu s-a precizat la care instituţii, însă Jandarmeria execută astfel de misiuni la tribunale, parchetele de pe lângă ele, judecătorii şi parchete de pe lângă judecătorii, prefecturi sau consilii judeţene. În acest moment nu se ştie dacă infectarea cu noul coranavirus s-a transmis de la cadrele militare către procuror, sau invers. 
 
„În perioada 21-25 august, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ au fost înregistrate trei cazuri noi de infectare cu Covid-19. Cei trei jandarmi au prezentat simptome de Covid-19 de la finele săptămânii trecute, fiind trataţi la Spitalul Judeţean Neamţ. Sunt încadraţi la Detaşamentul 3 Jandarmi Bicaz şi executau misiuni de pază şi protecţie instituţională la obiectivele aflate în competenţă. Urmare a anchetei epidemiologice a rezultat faptul că în rândul jandarmilor nu au fost identificaţi contacţi direcţi şi nu a fost impusă măsura autoizolării“, a transmis Jandarmeria Neamţ. 
 
În comunicatul jandarmilor nemţeni se mai arăta că personalul are asigurate echipamente de protecţie când intră în serviciu, la care se adaugă igienizări şi dezinfecţii periodice ale spaţiilor de lucru şi a autospecialelor. Dacă Jandarmeria, ISU, Spitalul Judeţean, Ambulanţa, Direcţia de Asistenţă Socială, etc, au anunţat cazurile de infectare a personalului, Parchetul Neamţ nu a făcut-o. 
 
În judeţ, în intervalul 25 august (ora 10:00) - 26 august 2020 (ora 10:00) au ieşit teste pozitive la alte 33 de persoane, astfel că de la începutul epidemiei numărul total al celor infectaţi este de 2023.
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările