Preşedintele CJ Neamţ, „pus la zid“ pentru podul prăbuşit în Siret. Ce i se solicită într-o petiţie publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul a picat în Siret pe data de 9 iunie 2022 FOTO ISU Neamţ
Podul a picat în Siret pe data de 9 iunie 2022 FOTO ISU Neamţ

Pentru a-l determina pe Ionel Arsene, şeful CJ Neamţ, să facă ceva în cazul podului prăbuşit în Siret a fost iniţiat un proiect de hotărâre şi o petiţie publică.

S-au împlinit, marţi, două luni de când podul de la Luţca, Neamţ, se prăbuşea în Siretu, în timp ce pe el trecea un camion şi o autoutilitară. Fusese redeschis traficului rutier de doar şase luni, acest lucru fiind anunţat de şeful CJ Neamţ, Ionel Arsene, în noiembrie anul trecut. 

Construcţia a fost „reabilitată“ cu circa 1,8 milioane de euro de către o firmă abonată la bani publici, care este patronată de un fost vicepreşedinte al CJ Neamţ, Romică Rotaru. Podul este în administrarea legislativului nemţean, dar recepţia lucrărilor nu a fost făcută înainte să se reia circulaţia. 

De ce, urmează să stabilească ancheta DNA, care a deschis o anchetă. După ce s-a prăbuşit, nimic nu s-a materializat pentru a scuti oamenii din zonă de un ocol lung pentru a merge la serviciu, a ajunge acasă sau acolo unde au treburi cotidiene. 

Ministerul Apărării şi-a arătat disponibilitatea de a ridica o structură pe pontoane, dar nu s-a concretizat. Ieri, 9 august, preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, a anunţat depunerea unui proiect de hotărâre şi iniţierea unei petiţii publice pentru a se face ceva. 

„Deşi conduce CJ Neamţ, beneficiar al lucrării, Ionel Arsene a preferat tăcerea pe marginea acestui subiect, iar preocupările sale au virat către găsirea vinovaţilor, oricine în afară de el şi de subordonaţii săi implicaţi în urmărirea lucrărilor. A refuzat inclusiv oferta Ministerului Apărării de a construi pod pe pontoane. A minţit cu privire la sumele solicitate de minister, în realitate mult mai mici, şi a preferat să

aloce bani pentru cu totul alte scopuri“, a declarat Lazăr. 

Petiţia are câteva sute de semnatari 

A fost demarată şi o campanie de strângere de semnături, în localităţile afectate şi în mediul online. Iniţiatorii consideră că este un demers care vine în sprijinul a mii de nemţeni afectaţi de situaţia de la Luţca, scopul acesteia fiind de a-l determina pe preşedintele CJ să accepte oferta Armatei. Astăzi, la ora 16.00, petiţia fusese semnată de circa 650 de persoane. Ea poate fi accesată aici.

Cazul de la Luţca a ajuns şi în atenţia premierului Ciucă, preşedintele Lazăr, parlamentarii Laurenţiu Leoreanu şi Eugen Ţapu, discutând cu acesta. Este o promisiune pentru construirea unui nou pod din beton, suma necesară, una care va fi destul de consistentă, fiind propusă să fie cuprinsă în proiectul de bugetului de stat pe 2023. 

Numai că, acest lucru se poate materializa peste câţiva ani, aşa că doar cel pe pontoane este soluţia de moment. Imediat după incident, Armata şi-a arătat disponibilitatea de a-l face, CJ Neamţ trebuia să suporte costurile, dar Ionel Arsene a afirmat că nu sunt fonduri, avansând o mare sumă cerută. La

solicitarea „Adevărul“, ministerul a comunicat cât ar fi costat: 

„Forma juridică de realizare a obiectivului este încheierea unui contract de prestări de servicii (...), la cerere, a prestărilor de servicii pentru persoane juridice sau pentru persoane fizice. (...). Valoarea estimativă a investiţiei, rezultată din normative, calculată pentru afluire şi defluire, instalare şi dezinstalare şi o lună de exploatare, a fost de 890.000 lei“. 

Deoarece prăbuşirea podului aduce prejudicii oamenilor din zonă, un protest pe această temă l-a iniţiat Filip Panait, un medic de familie din comuna Bâra. Doctorul are în vedere organizarea, în viitorul apropiat, a unei întâlniri cu primarii din cele cinci comune afectate şi apoi o revoltă a localnicilor, pentru ca „vocea“ lor să fie auzită de autorităţile competente. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Piramida spaţială şi „stafia de pe cer”, fenomenele stranii din Ceahlău. Cum se formează FOTO

 

Un pui de zimbru trebuie botezat. Cum poţi deveni „naşul“ puiuţului din munţii Stânişoarei

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite