Povestea parcă ruptă din filme a fetiţelor care-şi vindeau jucăriile pentru ca „«mama» să achite facturile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Surorile care doreau să îşi vândă jucăriile au 9, respectiv 12 ani FOTO MonitorulNeamţ.ro
Surorile care doreau să îşi vândă jucăriile au 9, respectiv 12 ani FOTO MonitorulNeamţ.ro

O poveste cutremurătoare se ascunde în spatele unui caz în care două fetiţe îşi vindeau jucăriile pentru ca cea căruia îi spun mamă să achite facturile la întreţinere

O situaţie dramatică se ascunde în spatele unui caz petrecut zilele trecute în municipiul Roman, din judeţul Neamţ, când două surori, una de 9 iar cealaltă de 12 ani, au fost surprinse pe un trotuar în timp ce încercat să îşi vândă

jucăriile şi o parte din rechizite. 

Pe 25 septembrie, cei care treceau prin faţa Colegiului Naţional „Roman Vodă“ au observat fetele, stând timide pe un carton. Pe el erau înşirate câteva pluşuri - un iepure, un căţel, un ursuleţ, o minge şi câteva creioane de colorat, pe care, probabil, le primiseră la deschiderea anului şcolar de la primărie, care a asigurat pachete cu rechizite pentru copiii proveniţi din familiii cu posibilităţi materiale modeste.

Ceea ce mai sărea în evidenţă era faptul că surorile erau ruşinate de postura în care se aflau. La întrebările fireşti ale trecătorilor, care erau curioşi să ştie de ce-şi vând jucăriile, au însăilat o poveste doar în parte adevărată, dar scuzabilă. Au spus că fac acest lucru pentru ca să-şi ajute mama bolnavă să achite facturile, că tatăl lor lucrează cu ziua, că mai au câţiva fraţi şi că lipsurile în familie sunt multe. 

De fapt, nu sunt crescute de mama naturală, care le-a părăsit şi nu au tată, el decedând acum câţiva ani în Franţa. Cea care are grijă de ele şi de ceilalţi patru fraţi este o soră vitregă de doar 29 de ani, ei spunându-i „mamă“, care are şi ea un fiu. Copilele au ezitat să spună situaţia reală în care se află

deoarece s-au speriat că au fost fotografiate în acea postură, dar şi dintr-un alt motiv. 

„Am trăit mai mult în Franţa decât în România. Mama m-a abandonat când eram mică. Apoi am fost luată în Franţa, unde locuia şi muncea tata. O vreme, acesta a trăit în concubinaj cu o româncă, care a dat viaţă la cinci copii, dar i-a părăsit. Tata, în 2019, a făcut un accident vascular cerebral, fiind

internat, timp de 8 zile, într-un spital, în stare vegetativă, după care a survenit decesul“, a declarat pentru Monitorul de Neamţ şi Roman, S.M. 

„Copiii au învăţat să trăiască viaţa aşa cum e“ 

Aceasta a afirmat că şi-a asumat rolul de mamă şi pentru fraţii vitregi pentru că aşa i-a promis tatălui ei, care în perioada cât a lucrat în ţara străină menţionată a reuşit să strângă vreo 30.000 de euro. A mai spus că suma menţionată le-ar părea unora măricică, dar banii, în condiţiile în care a rămas cu şapte fraţi în grija ei, s-au dus, mare parte pe repatrierea şi înmormântarea părintelui.

„Greutăţile abia după au început. De la tata ne-a rămas moştenire o casă în Roman, lăsată la toţi fraţii prin testament . Norocul ne-a scos-o la un moment dat în cale pe doamna Cecilia, de la Asociaţia Născuţi Îngeri, care a făcut tot posibilul şi ne-a achitat o factură  în valoare de vreo 60 de milioane de lei vechi, reprezentând  lumina, gazul şi salubritatea. Ne-a adus periodic alimente, rechizite pentru şcoală. Marea mea problemă şi frică, în acelaşi timp, a fost aceea de a nu mi se lua copiii. Am primit şi

tutela provizorie a lor“, explică M.S. 

Întrebată fiind de ce surorile care-şi vindeau jucăriile au spus doar jumătăţi de adevăr, „mama“ acestora a susţinut că probabil s-au gândit că vor avea de suferit altfel, nedorind să fie instituţionalizate în vreun centru de ocrotire a minorilor: 

„De cînd am grija lor, copiii au învăţat să trăiască viaţa aşa cum e. După moartea tatei am întâlnit-o pe doamna avocat Mădălina Dornescu, care ne-a ajutat enorm de mult în toată această perioadă nu

doar cu procesul de custodie al copiilor, ci şi material, de mai foarte multe ori. Îmi cer scuze, pentru că fetele au spus jumătăţi de adevăruri, dar cred că le era teamă“. Acum, marea problemă este strângerea sumei de 1.100 lei, necesară achitării tot a unor facturi, la electricitate, gaz şi salubritate. S.M. şi-ar mai dori să poată face economii, pentru achiziţionarea unei centrale termice. 

Viceprimarul Radu Samson a declarat că după ce femeia o sâ căpăte custodia definitivă a copiilor va face demersurile necesare pentru a obţine o indemnizaţie pentru fiecare minor avut în grijă. Cât despre mama celor şapte fraţi, se pare că are o altă relaţie de concubinaj, undeva prin judeţul Constanţa, a mai adus pe lume doi copii, dar ar fi „interasată“ de casa pe care o avea la Roman bărbatul cu care a trăit câţiva ani prin Franţa. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Medic, fost director de spitale, sentinţă pentru corupţie. Fondurile UE pentru pensiuni i-au cauzat probleme penale

Viorel Hrebenciuc şi Gheorghe Ştefan, condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul Giga TV

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite