Povestea de dragoste de pe Ceahlău sfârşită tragic la Scăldătoarea Vulturilor

Stâna lui Lisandru ar fi fost în zona Scăldătoarea Vulturilor, de pe Ceahlău

Între zecile de legende ale muntelui Ceahlău este şi cea care aminteşte de iubirea dintre un flăcău ardelean şi fata unui boier moldovean.

Masivul Ceahlău este recunoscut pentru suita de legende şi poveşti care însoţesc aproape fiecare formaţiune din rezervaţia naturală.

„Legendele şi poveştile de la muntele Ceahlău au fost create de munteanul pe care Alecu Russo îl credita cu acel „genius loci” specific în general comunităţile montane şi culese şi publicate încă din prima jumătate a veacului al XIX-lea, spiritul romantic îndemnând o generaţie de excepţie (cea paşoptistă) să strabată ţara, să cutreiere munţii, să poposească la focuri de stâne sau la nunţi şi şezători ţărăneşti, să asculte, să privească şi să scrie apoi”, spune profesorul doctor în istorie Daniel Dieaconu, cel care a cules într-o antologie nu mai puţin de 49 de legende şi poveşti legate de muntele Ceahlău. 

Una din aceste poveşti este cea care evocă iubirea dintre un tânăr ardelean şi fata unui cneaz. Conform legendei, Lisandru era un crescător de animale, ajuns pe aceste meleaguri în vremuri străvechi.    

„Grăiau bătrânii că pe aceste locuri era acum cu vreo câteva veacuri mai demult un păcurar, care venise de undeva din Ardeal, un ţuţuian, după cum îi ziceau oamenii. Era vrednic tare, de reuşea să pună ursul jos dintr-o singură opinteală, şi era frumos şi, pe lângă toate, cânta neasemuit din fluier că stăteau să-l asculte nu numai oile, ci şi oamenii şi animalele sălbatice cele rele, precum urşii, lupii sau râşii”, spune legenda culeasă de istoricul Daniel Dieaconu. 

Lisandru şi fata cneazului, o iubire imposibilă

Povestea spune că de flăcău s-ar fi îndrăgostit chiar fata cneazului, un nobil bogat, cu moşii, cu robi, cu turme nenumărate de oi şi de vite. Tânăra trăia însă mai mult închisă într-un palat, despre care sătenii povesteau multe fapte blestemate, iar boierul aştepta pentru fiica sa peţitori cu ranguri şi averi.

„A găsit un fiu de boier pe plac ca să-i fie ginere şi toată lumea aştepta butca mirelui, care era dintr-una dintre cele mai cinstaşe familii ale Moldovei şi se înrudea chiar cu Vodă. Dar dragostea, de multe ori, nu ţine seamă de avere şi fiica cneazului fugi cu chipeşul cioban spre stâna lui din muntele Ceahlăului”. După dispariţia fetei, cneazul şi-a pus toţi slujitorii să dea de ea, şi chiar promisese o recompensă de cinci galbeni pentru cel care ar fi putut da o informaţie preţioasă care să ducă la găsirea fugarilor. 

„S-a găsit o babă, hârca dracului, care a arătat că ar fi fata la stâna lui Lisandru, la Scăldătoarea Vulturilor. Au pornit slugi înarmate ca să-l prindă între suliţi şi prăpastie. Lisandru a pornit cu fata sus, spre stânci, dar n-a mai apucat să stingă focul. L-au vegheat şi ademenit cu promisiuni de aur şi boierie, dar flăcăul a cerut binecuvântare de cununie”.

Boierul nu a vrut cu nici un chip să-şi dea binecuvântarea pentru căsătorie, iar povestea spune că cei doi tineri s-au îndreptat spre marginea prăpastiei şi s-au aruncat în hău şi s-au zdrobit de colţurile ascuţite ale stâncilor. Există însă şi o altă variantă despre finalul poveştii, un final fericit pentru cei doi îndrăgostiţi.   

„Unii dintre bătrâni nu sunt de părere că astfel s-ar fi întâmplat. Zic ei că Lisandru doar s-a prefăcut că se aruncă, când colo, el a sărit pe-o potecă numai de el ştiută şi a scăpat de încercuire. S-a pierdut în lume cu fata pe care o iubea şi care lepădase un trai de huzur printre bogaţi. Au trăit cu averi mai puţine, dar cu dragoste multă şi fericire…”.