Poliţist cu mustrări de conştiinţă. Prins în flagrant, când înapoia şpaga celui de la care o luase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul este acuzat de trafic de influenţă FOTO DGAe
Poliţistul este acuzat de trafic de influenţă FOTO DGAe

Un agent de la Biroul Rutier al Poliţiei Piatra Neamţ a fost prins în flagrant exact după ce a înapoiat şpaga primită de la un şofer. Luase mita, dar de fapt nu „rezolvase” nimic, deci mituitorul i-a cerut banii înapoi şi l-a şi denunţat.

Uriaşul scandal de la Biroul Rutier al Poliţiei Piatra Neamţ de acum cinci ani, când aproape toate cadrele de la această structură erau cercetate, unele în stare de arest sau în control judiciar, pentru infracţiuni de corupţie, revine în actualitate după ce, zilele trecute, un agent a fost prins când comitea o ilegalitate. 

Faţă de alte speţe de acest gen, când oamenii legii făceau cu totul altceva decât să-şi exercite atribuţiunile de serviciu, luând mită de la cei prinşi în culpă, noul caz iese în evidenţă prin faptul că angajatul MAI a fost depistat în flagrant când înapoia şpaga primită celui de la care o primise. 

De menţionat este faptul că agentul G.C., în vârstă de 33 de ani, ajunsese acum doi ani la Biroul Rutier al Poliţiei Piatra Neamţ, venind de la un post rural, tocmai pentru a suplini lipsa de cadre din departamentul de unde DNA pusese sub acuzare 14 ofiţeri şi subofiţeri. 

Ancheta în noul caz este efectuată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, poliţistul fiind prins în flagrant pe data de 20 martie 2021, chiar în timpul serviciului, în autospeciala cu care patrula prin municipiul Piatra Neamţ, la puţin timp după ce înapoiase şpaga luată de la un şofer pe care, anterior, îl prinsese că era la volan, deşi băuse. 

„Din verificările efectuate de poliţiştii anticorupţie din cadrul DGA Neamţ, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie - martie 2021, inculpatul, în vârstă de 33 de ani, a pretins şi

primit de la o persoană cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie alcoolică peste limita legală, suma totală de 3.200 lei pentru a interveni pe lângă personalul medical de la Serviciul de Medicină Legală Neamţ“, a transmis DGA.

Concret, poliţistul a lăsat să se înţeleagă că poate determina personalul medical să scadă concentraţie alcoolică în sânge, astfel încât fapta să nu mai fie o infracţiune şi automat dosar penal, ci o contravenţie, care se solda cu interdicţia de a conduce trei luni şi amendă. Şoferul în culpă a aşteptat ca situaţia lui să se „clarifice“, dar când a văzut că ancheta îşi urmează cursul a reclamat înţelegerea cu agentul, fiind pus la cale flagrantul. 

Practic, fără flagrantul de la returnarea şpăgii, misiunea DGA ar fi fost mult mai dificiă în administrarea probelor care să-l incrimineze pe poliţist.

Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar o instanţă de la Tribunalul Neamţ a dispus ca acesta să fie pus în control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. În tot acest timp el nu mai poate să-şi exercite atribuţiile de control la Biroul Rutier, trebuie să se prezinte la anchetatori ori de câte ori este chemat şi nu are voie să ia legătura cu martorii sau denunţătorul din dosar. 

Un dosar cu 14 poliţişti şi 52 de şoferi 

Corupţia de la Biroul Rutie Neamţ nu este o noutate. Pe 10 noiembrie 2016, o anchetă a DNA se solda cu reţinerea a 14 poliţişti de la Biroul Rutier al Poliţiei Piatra Neamţ, şapte fiind arestaţi şi tot atâţia puşi sub control judiciar, pentru fapte care au avut loc între 22 aprilie - 18 mai, în timp ce participau la acţiuni de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză. Toţi au „lucrat“ în schimburi pe o autospecială de poliţie, care era monitorizată audio-video. 

„Luarea de mită se desfăşura ca o activitate repetitivă (115 acte materiale). În acest context, lucrătorii de poliţie, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei, au primit sume de bani cuprinse între 50 lei şi 400 lei de la mai mulţi conducători auto opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier“, se preciza într-un comunicat DNA.

Cercetările au mai arătat că erau falsificate procesele verbale de constatare a contravenţiei cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea unor fapte nereale, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare

inferioare celei constatate, cu consecinţa reducerii amenzii sau consemnarea altei contravenţii decât cea constatată. Puşi sub acuzare au fost şi 52 de şoferi care au dat mită. 

Niciunul dintre poliţişti nu au avut sentinţe cu executare, la fel şi conducătorii auto care au oferit mită. Cea mai mare pedeapsă a fost pentru un comisar-şef, care a primit 3 ani fără executare, iar subordonaţii au avut sentinţe între 2 şi 3 ani. Ancheta avea să releve faptul că doi agenţi au fost cumpăraţi chiar de un preot căzut în abatere, dar când au aflat despre cine este vorba au „donat“ o parte din mită bisericii. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Medic în bomba Covid: „O paranghelie, ţinută pe şest de crocodili locali, a fost fitilul care a detonat totul în zonă“

Aventurile lui Merişor, interlopul periculos căutat de oamenii legii din toată ţara pentru un noian de fărădelegi

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite