Pietrenii, tentaţi să se mute la ţară

Primarii de lângă Piatra Neamţ au lotizat suprafeţe însemnate de teren, pe care le scot la licitaţie. Parcele de 500 şi 1.000 de metri pătraţi din comunele Alexandru cel Bun şi Gârcina sunt vândute cu preţuri între 3.000 şi 6.500 de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pietrenii care vor să scape de vecinii de apartament au la dispoziţie oferta primăriilor din apropierea municipiului, care le pun la dispoziţie loturi pentru case. „Am lotizat 300 de parcele de câte 1.000 de metri pătraţi la Bisericani, cum se urcă spre spital, în zona de la cruce. O să facem o licitaţie şi preţul va porni de la 6,5 euro pe metrul pătrat, fără TVA“, a anunţat Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun. Terenurile disponibile în zonă sunt atractive datorită amplasamentului, însă prezintă dezavantajul că nu au toate utilităţile.

„Drumul e bun, este curent electric, iar apa o să fie adusă de la sanatoriul Bisericani“, asigură edilul. Cei care au auzit de terenurile de la marginea oraşului analizează o asemenea investiţie.

Cartier de vile pe islaz

„Problema este că piaţa imobiliară stagnează, iar dacă vreau să fac rost de bani vânzând apartamentul din oraş îmi trebuie ceva timp ca să obţin 60.000 de euro, cât cred eu că e preţul corect“, spune pietreanul Lucian Gafencu. Şi Primăria Gârcina are în intenţie vânzarea de terenuri pentru case, iar săptămâna viitoare va organiza o licitaţie publică pentru 120 de loturi cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 1.000 de metri pătraţi. „În total sunt 6,5 hectare de teren lotizat, iar preţul va porni de la 5 euro pe metrul pătrat“, a afirmat primarul Aurora Balan. Aceasta a mai precizat că problema utilităţilor va fi  rezolvată când se va începe construcţia caselor.

„Cei care se interesează de terenuri în această perioadă le cumpără cu tot cu case, pe care, ulterior, le renovează“, spune agentul imobiliar Daniel Toma. 

Lumea nu mai este dispusă să dea bani mulţi pe un teren pentru a-şi face casă, Daniel Toma, agent imobiliar.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările