Piatra Neamţ: Prea puţini clienţi la Târgul de haine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi comercianţii de la noul târg deschis în oraş încearcă să-şi atragă clienţii cu etichete pe care scrie negru pe alb că se fac reduceri ori că preţurile sunt de producător, pietrenii s-au dovedit a fi mai mult vizitatori decât cumpărători la expoziţia cu vânzare.

Marea majoritate invocă lipsa banilor şi susţin că vestimentaţia a devenit mai mult un moft în aceste zile. „Preţurile nu sunt chiar aşa de mari, numai că nu prea mai avem noi bani. Aş fi vrut să iau mai multe, dar m-am uitat azi şi voi vedea dacă am cu ce să cumpăr zilele următoare. Poate cumpăr ceva pentru copii", crede Roxana Cozma, vânzătoare.

Pensionarii care au fost prezenţi încă de la primele ore şi-au îndreptat atenţia mai ales asupra pijamalelor ori a obiectelor de marochinărie, care au preţuri mai mici, dar chiar şi aşa puţini s-au încumetat să scoată şi bani din buzunare. „Am cumpărat o pijama pentru soţie şi un portofel pentru că e ziua ei. Nu sunt foarte scumpe, dar n-am cu ce. Mi-ar fi plăcut o cămaşă, dar poate-mi ia soţia data viitoare", a zâmbit amar Ioan Vasilescu.

Printre fericiţii care s-au înnoit la Târgul de îmbrăcăminte se numără pietrenii care se pregătesc să plece în concediu şi au reuşit astfel să ia o parte din suma alocată pentru distracţie pentru a-şi achiziţiona produse de îmbrăcăminte ori încălţăminte. „Mi-am cumpărat nişte tricouri şi o rochie de vară. Preţurile sunt cam ca-n magazine, dar modelele sunt mai frumoase şi ai mai multe de unde să alegi. Dacă nu aveam banii de concediu nu cred că puteam să-mi cumpăr", a spus secretara Iulia Zamfir.

Deschis în mall-ul public din oraş, târgul va funcţiona până duminică, 8 august, în intervalul orar 10.00 - 20.00.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite