Piatra Neamţ: Poliţişti comunitari concediaţi pe bază de test grilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Restructurarea Poliţiei Locale din Piatra Neamţ se face prin examen. Din cei 56 de agenţi, 11 vor fi trimişi acasă, iar decizia va fi luată în baza rezultatelor la testul grilă la care au fost supuşi, astăzi.

Agenţii au fost puşi să bifeze căsuţele din dreptul celor 15 întrebări. „Testul conţine 15 întrebări, dintre care 10 de specialitate, adică din legislaţie şi tactica poliţiei locale, şi 5 din administraţie locală“, a precizat Dumitru Crăescu, şeful Poliţiei Locale, în timp ce prima din cele două grupe de agenţi susţinea deja examenul. Conform acestuia, nu a existat niciun absent. Motivul pentru care nimeni nu şi-a dat deja demisia pare să fie ajutorul de şomaj pe care îl vor primi cei care rămân fără serviciu dacă vor fi concediaţi din iniţiativa angajatorului.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite