Piatra Neamţ: Doi biciclişti accidentaţi la concursul de downhill de pe dealul Cozla

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traseul de coborâre pe două roţi s-a dovedit prea dur pentru doi tineri care au suferit fracturi şi contuzii în competiţia de sport extrem „Tare ca Piatra".

Dificultatea traseului de coborâre de la staţia de sosire a telegondolei până la platorul Colibele Haiducilor a generat mai multe accidentări, în ciuda echipamantului special de protecţie purtat de sportivi. Astfel, doi concurenţi au avut nevoie de primul ajutor, imobilizare şi transport preluat de SMURD.

Capitala sporturilor extreme sub Pietricica

„Andrei Juncanu, de 15 ani, din Botoşani a suferit un traumatism sever de braţ şi o plagă profundă la coapsa dreaptă, iar Marton Norbert Endre din Târgu Mureş, de 17 ani, s-a ales cu o fractură la braţ, contuzii multiple şi escoriaţii", a precizat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

În afara celor doi concurenţi, încă patru participanţi au necesitat îngrijiri din partea echipei Salvamont care a acordat asistenţa tehnica la această competiţie.

„Ca şi impresie generală, concursul a ieşit foarte bine, dar accidentările sunt inerente într-o competiţie de sport extrem", a spus Bogdan Roman, unul din organizatorii probei de downhill. 

Sâmbătă, la proba de coborâre cu bicicleta pe dealul Cozla organizată în cadrul concursului „Tare ca Piatra" au luat parte 70 de concurenţi din ţară şi patru sportivi din Ungaria.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite