Pepiniera de bunicuţe rele! Escrocheriile puse la cale de câteva bătrâne date acum în urmărire de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doiniţa Ciocoiu şi Mihaela Gâză sunt căutate pentru înşelăciune. FOTO: politiaromana
Doiniţa Ciocoiu şi Mihaela Gâză sunt căutate pentru înşelăciune. FOTO: politiaromana

Câteva femei din Neamţ, unele dintre ele la vârsta când ar trebui să-şi plimbe nepoţii prin parc, se găsesc pe lista persoanelor căutate de poliţiştii români după ce au fost condamnate pentru diverse infracţiuni.

Mai multe femei din judeţul Neamţ sunt date în urmărire naţională, fiind căutate de oamenii legii pentru că au fost condamnate de diverse instanţe la pedepse privative de libertate. Cele mai multe dintre infractoare au fost găsite vinovate de înşelăciune, însă unele sunt sunt şi pentru corupţie sau trafic de persoane. 

Ele au de executat pedepse între 1 şi 7 ani de închisoare. Lidera de vârstă a bunicuţelor infractoare este Doiniţa Mioriţa Ciocoiu, în vârstă de 67 de ani, din comuna Pângăraţi. A fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an şi 10 luni de închisoare, pentru că a falsificat documente în baza cărora a obţinut împrumuturi bancare. Femeia are o înălţime de aproximativ 1,55 metri, cam 45 de kilograme, ochi albaştri şi păr alb. Se pare că femeia, care a fost profesoară, ar fi plecată în străinătate, la un moment dat existând indicii că s-ar afla prin Anglia. Ea a înşelat case de ajutor reciproc, de unde a obţinut bani cu adeverinţe false. 

Pe locul secund în clasamentul vârstei se situează Mihaela Gâză, de 64 de ani, din oraşul Roznov, ea având de executat şase ani. Gâză a fost patroana firmei For Invest, în dosarul penal fiind condamnată şi contabila societăţii, plus alte câteva persoane. 

În cauză, au fost acuzaţii de înşelăciune, instigare la această faptă şi fals, după ce anchetatorii au stabilit că mai multe institutii de credit au fost înşelate cu 1,88 miliarde de lei vechi. Ceilalţi inculpaţi au

contractat după ce patroana le-a promis că-i angajează. Acest lucru nu s-a petrecut şi nici nu a fost achitat vreun credit după ce banii au fost predaţi Mihaelei Gâză. Faptele au avut loc în perioada aprilie - mai 2008, când ceilalţi acuzaţi au apelat la patroană pentru a fi angajaţi, dar li s-au făcut acte false pentru nouă credite. 

Gâză s-a angajat să achite ratele în numele debitorilor, dar după ce s-a văzut cu banii a uitat. După condamnare nu a mai fost găsită pentru a executa pedeapsa. Femeia condamnată are 1,65 metri, 55 de kilograme, ochi verzi şi păr şaten.

Căutată de 14 ani

Liliana Marolicaru şi Georgeta Radu au de executat 6, respectiv 3 ani de detenţie. FOTO: politiaromana

poadoua

Liliana Cerasela Marolicaru, de 58 de ani, din Bicaz, este căutată pentru a ispăşi o pedeapsă de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în formă continuată.

Faptele au avut loc în perioada ianuarie - aprilie 2006, când o grupare infracţională din care făcea parte şi femeia a achiziţionat mărfuri pe care le-a achitat cu file cec pentru care nu existat disponibil bancar. Cea căutată are 1,55 m, cam 50 de kilograme şi ochi căprui.

Georgeta Radu, de 58 de ani, are de executat 3 ani de închisoare pentru luare de mită. Faptele au avut loc pe cînd femeia era funcţionar în cadrul Primăriei Roman. A fost inculpată de procurorii DNA, care au stabilit că a pretins de la mai multe persoane bani, promiţând că obţine documentaţii necesare acordării unor autorizaţii de construcţii - certificate de urbanism, avize, proiecte şi expertize tehnice. 

Faptele au avut loc în perioada mai - decembrie 2007. Uzând de funcţia sa. a păcălit şase persoane de la care a pretins 20.950 de lei. Anchetatorii au obţinut ultima declaraţie de la Radu pe 28 ianuarie 2009, după care învinuita a plecat în Italia şi nu s-a mai întors. 

În 2008, un bărbat din Roman a reclamat că Radu i-ar fi cerut 3.400 de lei pentru a-i face rost de un proiect necesar obţinerii certificatului de urbanism şi autorizaţia de construcţie pentru ridicarea unei clădiri. O altă femeie a dat 4.000 de lei pentru documenţatia necesară construcţiei unei fabrici de pufuleţi. 

În alte patru cazuri, Georgeta Radu a cerut de la tot atâtea persoane sume cuprinse între 1.800 şi 3.200 de lei, pentru obţinerea actelor. Victimele au cerut recuperarea pe cale judecătorească a bagubei de 18.300 de lei, dar unul dintre ei a mai solicitat încă 84.000 de lei, daune pentru

întîrzierea lucrărilor la construcţia unei case. La urmărirea penală, părţile vătămate au aflat că avizele de care aveau nevoie costau, legal, mult mai puţin decît le spusese inspectorul primăriei.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite