Patru tone de delicatese pentru zimbrii din munţii Neamţului. Suplimentul de hrană a fost colectat de sute de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În decurs de o lună şi jumătate, elevii de la 11 şcoli din Neamţ şi Iaşi au colectat legume şi fructe pe care le-au donat zimbrilor din Parcul Natural Vânători Neamţ. Una din şcolile din zona Târgu Neamţ a adus aproape 10% din întreaga cantitate colectată în perioada campaniei.

Campania „Ana are mere pentru...zimbri”  derulată de Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ în perioada 1 octombrie - 15 noiembrie a ajuns la final. Iniţiativa a luat forma unui concurs în care au fost implicaţi elevii şcolilor din zona Târgu Neamţ şi a constat în colectarea de furaje suculente (mere, pere, cartofi, sfeclă furajeră, dovleci, varză, boabe şi ştiuleţi de porumb, diverse cereale), care au fost donate apoi pentru a fi distribuite către efectivele de zimbri.

„Cantitatea totala de furaje colectate de către toate unităţile de învaţământ participante a fost de 3.919 kilograme. Câştigătorii campaniei au fost elevii clasei a VI a de la Şcoala Grigore Sturzu Târzia, comuna Brusturi, diriginte profesor Ghiţă Angela, care au colectat şi predat 430 kg furaje”, au precizat reprezentanţii Administraţiei Parcului. Aceştia s-au deplasat zilele trecute la şcoala Târzia şi i-au recompensat pe câştigători cu diplome, dulciuri şi materiale pentru dotarea sălii de clasă.

Scopul campaniei a fost de a suplimenta hrana zimbrilor cu fructe şi legume pentru a le asigura mamiferelor vitaminele necesare şi a le întări pentru iarnă. La campanie au luat parte elevi de la 11 şcoli din Vânători, Târgu Neamţ, Timişeşti, Urecheni, Brusturi, precum şi de la un liceu din Iaşi. 

Hrana a fost destinată atât exemplarelor din ţarcul de aclimatizare, cât şi celor 17 zimbri aflaţi în libertate, după ce au fost eliberaţi de Administraţia Parcului printr-un program european de repopulare a pădurilor din Carpaţii Orientali cu această specie protejată de lege.

Pe aceeaşi temă:   

FOTO Zimbrii din munţii Neamţului, hrăniţi cu legume strânse la concurs. Sute de copii implicaţi în colectare

Numele zimbrilor liberi de la Neamţ încep obligatoriu cu "Ro". Rozana, ultimul membru al turmei. Pe listă mai sunt Roberta sau Robescu

Zimbrii Neamţului, pregătiţi pentru iarnă cu morcovi şi mere

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite