Orologiu de la 1896 perfect funcţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul Gheorghe Ouatu, parohul bisericii, se îngrijeşte de mecanism zilnic şi declară cu mândrie că este singurul de acest tip din întreaga regiune care nu are nicio defecţiune.

Pe o plăcuţă de bronz a orologiului din Văleni se păstrează inscripţia „F.A. Beyes. Hildesheim. 1896“. Cel mai probabil, Hildesheim este localitatea germană din landul Saxonia Inferioară.

„Orologiul este fabricat în 1896, iar la Văleni a fost adus, cel mai probabil, după puţină vreme şi a fost instalat în turnul clopotniţă prin străduinţa Ecaterinei Stârcea Văleanca“, explică preotul paroh Gheorghe Ouatu de la Văleni. Femeia a construit, la 1879, turnul clopotniţă şi zidul împrejmuitor şi a restaurat biserica, mult mai veche, construită în 1519.

O singură bătaie pentru jumătatea de oră

Ora este afişată atât în cadranele din turn, cât şi anunţată sonor, cu două tonuri de clopote acordate. „Mecanismul ceasornicului transmite comanda unor ciocănele metalice, care bat în clopotul mare al turlei şi într-un alt clopot, mai mic, amplasat deasupra cadranului de la intrarea în incinta bisericii. Numărul de bătăi corespunzător orei anunţă ora exactă, jumătăţile de oră fiind anunţate cu o singură bătaie“, ne mai explică parohul.

Mecanismul ceasului este instalat în mijlocul camerei de la înălţimea cea mai mare a turnului clopotniţă, deasupra încăperii cu clopotele. Orologiul are două cadrane, la care mişcarea de rotaţie a acelor de ceasornic este transmisă prin intermediul a două tije metalice.

„Un cadran este îndreptat spre conacul Stârcea, iar celălalt spre sat. Laturile celelalte nu au avut nevoie de cadrane, pentru că au vederea spre câmp şi spre pădure“, ne lămureşte parohul Ouatu. Cadranul dinspre sat poartă urma unui glonţ plecat din arma unui rus, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care s-a distrat trăgând cu puşca în turn, după cum îşi amintesc bătrânii satului.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite