O ursoaică însoţită de doi pui i-a speriat de moarte pe turiştii din Cheile Şugăului. Cine i-a salvat

O ursoaică însoţită de doi pui i-a speriat de moarte pe turiştii din Cheile Şugăului. Cine i-a salvat

Jandarmii au intervenit pentru salvarea turiştilor FOTO Jandarmeria Neamţ

Doi turişti au avut parte de o experienţă neplăcută în Rezervaţia Naturală Cheile Şugăului, fiind speriaţi de moarte după ce le-au ieşit în cale o ursoaică şi puii ei.

Doi turişti din judeţele Dâmboviţa şi Olt, care erau cazaţi la Lacul Roşu, pasionaţi de natură şi drumeţii fiind, şi-au propus, pe data de 23 iunie 2022, să exploreze peisajele din zonă, alegând un  traseu din Rezervaţia Cheile Şugăului - Munticelu. Această minunăţie a naturii este situată puţin înainte de mult mai cunoscutele Chei ale Bicazului. 
 
Intenţia lor era să ajungă la Peştera Munticelu, sau Peştera Ghiocelului (ultimul nume vine de la descoperirea ei în primăvara anului 1973 de către un grup de copii plecaţi la cules ghiocei). Numai că, la un moment dat, au fost surprinşi pe poteca alpină de o ursoaică însoţită de doi pui. 
 
„Deşi iniţial au văzut doar puii şi-au dat seama că este posibil ca prin zonă să se afle şi ursoaica. Speriaţi, cei doi nu s-au încumetat să continue deplasarea şi au solicitat sprijin prin apel la 112. Jandarmii montani din Bicaz s-au deplasat în zona indicată unde i-au găsit pe cei doi turişti şi i-au însoţit până la baza muntelui“, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Judeţean General de brigadă Constantin Stavăr“ Neamţ. 
 
Jandarmii recomandă iubitorilor de drumeţii să ia în considerare că există probabilitatea ca astfel de întâlniri să aibă loc, ursul folosind un teritoriu întins în căutare de hrană. Alte sfaturi sunt să nu plece singuri, să-şi facă simţită prezenţa prin zgomote, să păstreze potecile curate, resturile de mâncare aruncate aiurea fiind una dintre cauzele pentru care sălbăticiunile apar pe trasee. 
 
În Neamţ, luna trecută, au fost patru cazuri când s-au semnalat prezenţe şi atacuri ale urşilor în aşezări umane. Ultimul s-a petrecut în comuna Bicaz Chei, pe 31 mai, la ora 08.25 un sătean alertând autorităţile că o sălbăticiune este în grădina sa. ISU a transmis un mesaj Ro Alert şi a fost constituită o
comisie. 
 
La ajungerea forţelor de intervenţie, ursul nu mai era în zonă. Tot în mai, dar în noaptea de 4/5 mai 2022, localnicii din Tazlău au sunat de două ori la 112, semnalând că urşii sunt prin grădinile lor, în gospodăria unui sătean fiind sfârtecată o oaie. Cu câteva zile înainte, animalul venise iar, prilej cu care a distrus stupii unui apicultor.
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările