O româncă de 100 de ani s-a vaccinat contra COVID-19, cu a treia doză. „Am încredere în medici” VIDEO

O româncă de 100 de ani s-a vaccinat contra COVID-19, cu a treia doză. „Am încredere în medici” VIDEO

O echipă de la DSP Neamţ s-a deplasat la domiciliul bătrânei FOTO Facebook

O bătrână, care recent a împlinit vârsta de 100 de ani, a cerut şi a fost vaccinată cu a treia doză, afirmând că are încredere totală în medici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maria Pantazi este o persoană deosebită printre vârstnicii din Piatra Neamţ. Asta pentru că, recent, a împlinit vâsta de 100 de ani şi este veteran de război, lucrând ca infirmieră-voluntar în spitalele militare din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.
 
 A fost exemplu la debutul campaniei de vaccinare contra noului coronavirus, fiind printre primii nemţeni care au solicitat imunizarea la domiciliu.
 
Marţi 23 noiembrie 2021, a solicitat şi a fost vaccinată, de către o echipă de la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, cu doza de rapel (booster), fiind cea mai vârstnică persoană din judeţ care a recurs la acest gest. A considerat acest lucru ca pe ceva firesc şi necesar, spunând că are încredere în medici. 
 
„Am împlinit o sută de ani şi am făcut-o ca să-mi fie bine.
Dacă-i bal, bal să fie. Fac ce trebuie. Am încredere în medici şi în personalul medical. Dacă n-aş fi avut încredere în doctori, nu cred că aş fi ajuns la această vârstă. Am făcut-o pentru mine“, spuneveterana de război într-un filmuleţ realizat în timpul imunizării sale la domiciliu. 
 
La acţiune, alături de echipa medicală condusă doctorul Bogdan Mahu, şeful unui centru de vaccinare din Piatra Neamţ, a participat şi prefectul judeţului, George Lazăr. Acesta a declarat că şi-ar dori ca în comunitate să existe mai mulţi oameni care să se gândească, în primul rând, la sănătatea lor, să
înţeleagă că efectele trecerii prin boală pot fi unele grave şi că cea mai uşoară formă de protecţie este vaccinul. 
 
„Am revenit la doamna Maria Pantazi. Un om  care mă impresionează cu fiecare discuţie. Un om atât de prezent, atât de raţional, aşa cum puteţi sesiza şi din declaraţia dânsei. Înţelege şi apreciază evoluţia medicinei. Înţelege şi apreciază efortul depus de medici, dar, mai presus de toate, înţelege că responsabili de propria noastră bunăstare suntem, în primul rând, noi înşine. Pentru dânsa, vaccinul ţine de normalitate“, a menţionat prefectul Lazăr.
 
Iată ce spunea Maria Pantazi despre perioada când a fost infirmieră: „În 1943, am fost voluntar o vară la spitalul din Piatra Neamţ, ca infirmieră. Era în timpul războiului şi eu ajutam doctorul care pansa şi curăţa rănile soldaţilor. Eram la o secţie unde erau numai răniţi cu infecţii şi nu am rezistat mai mult de o lună, după care am plecat la un spital de campanie din Bucureşti, care venise o perioadă şi în Piatra Neamţ“.
 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările